Grupul ceh CEZ anunță că va îngheţa vânzarea activelor din România, dacă nu primește oferte suficient de atractive
Energie electrica, inalta tensiune, electricitate
Grupul ceh de utilităţi CEZ nu este presat de timp în procesul de retragere de pe piaţa din România şi ar putea îngheţa vânzarea activelor locale dacă nu obţine preţul dorit, a declarat, vineri, Ondrej Safar, country manager CEZ România.
"Vreau să asigur încă o dată pe toată lumea că ne comportăm ca un investitor pe termen lung şi, în acest punct al procesului de retragere din România, continuăm să ne comportăm ca un investitor pe termen lung. Procesele de retragere sunt în general procese de durată şi complicate. Pentru noi ceea ce contează este să păstrăm activitatea noastră la nivelul de până acum, pentru că, până la urmă, acest lucru este cel care dă valoare companiei", a menţionat el, potrivit Agerpres.
La finele lunii trecute, CEZ a primit ofertele angajante şi în acest moment se află în perioada de evaluare a lor. Safar a precizat că nu poate da detalii despre numărul acestora.
Întrebat cât va dura procesul de retragere, oficialul CEZ a răspuns că acest lucru depinde cum se va desfăşura procesul de negociere şi cine sunt partenerii.
"În general pot exista parteneri cu mare experienţă în orice fel de tranzacţie, care ştiu cum merge treaba, dar, în egală măsură, pot fi şi parteneri mai puţin experimentaţi şi atunci procesul merge mai greu", a arătat el.
Safar a subliniat că vânzarea va avea loc doar în momentul în care CEZ va obţine preţul dorit.
"Nu suntem presaţi să vindem la orice preţ. Se poate ajunge şi la situaţia în care îngheţăm procesul la un moment dat, dacă la acel punct ofertele nu sunt suficient de atractive. Dar acest lucru nu va duce la schimbarea strategiei, vom relua procesul mai târziu", a continuat şeful CEZ România.
De asemenea, Safar a arătat că pot fi vândute şi anumite companii din grup, nu doar grupul cu totul, dacă oferta este atractivă.
"Ce este cel mai important pentru noi este să maximizăm valoarea pe care o putem obţine. Astfel că depinde de oferte. Pentru noi este foarte importantă în acest moment valoarea şi siguranţa tranzacţiei", a mai spus Ondrej Safar.
CEZ a anunţat în vara anului trecut că vrea să-şi vândă operaţiunile din România şi din alte ţări, pentru a se concentra pe activitatea din ţara-mamă, Cehia.
Una dintre ofertele depuse pentru achiziţia acestor active aparţine unui consorţiu format din companii româneşti, respectiv Hidroelectrica, Electrica şi Societatea de Administrare a Participaţiilor din Energie (SAPE).
Grupul CEZ în România se numără printre principalii lideri de utilităţi integrate din România. Acesta include una dintre cele mai mari companii de distribuţie (1,4 milioane portofoliu de clienţi), cel mai mare parc eolian de pe uscat din Europa, situat la Fântânele-Cogealac (capacitate instalată de 600 MW), sistemul hidroelectric din Reşiţa format din patru lacuri de acumulare şi patru microhidrocentrale (capacitate instalată 22 MW în total) şi furnizarea de energie electrică şi gaze către clienţii finali.
CEZ a intrat pe piaţă energetică din România în 2005, odată cu achiziţia Electrica Oltenia. Anul trecut, grupul CEZ România a avut un profit net de 268 milioane de lei, faţă de pierdea de 50 de milioane de lei din 2018, în principal datorită activităţii de producţie de energie eoliană, mai exact din creşterea veniturilor din vânzarea certificatelor verzi.
În 2019, cele 240 de turbine din Parcul Eolian CEZ au produs un total de 1.185 GWh, grupul CEZ România fiind cel mai mare producător privat de energie regenerabilă din ţară.
Pe acelasi subiect: