Frigoglass, compania care furnizeaza echipamente catre Coca-Cola, Pepsi, Heineken sau Danone, va transfera in Grecia o parte din productia din Romania
Producatorul elen de echipamente frigorifice Frigoglass va transfera in Grecia o parte din activitatile de productie din Romania si Turcia, pentru a asigura locurile de munca din tara intr-o perioada de recesiune severa, potrivit unui comunicat al companiei.
Frigoglass va derula investitii de pana la 800.000 de euro la fabrica din Grecia pentru reorientarea activitatii, transferand liniile de productie din strainatate, transmite Mediafax.
Grecia traverseaza cel de-al saselea an consecutiv de recesiune, iar somajul din tara a ajuns la 28%, pe fondul masurilor dure de austeritate adoptate in ultimii ani pentru a reduce deficitul bugetar si datoria publica.
Angajatii de la fabrica din Grecia lucreaza de doi ani in regim de trei zile pe saptamana, din cauza cererii reduse pentru produsele companiei.
Vanzarile Frigoglass au scazut cu 7,5% in prima jumatate a acestui an, la 313 milioane euro, iar profitul net s-a diminuat cu 40%, la 9,8 milioane euro. Compania detine o fabrica si o reprezentanta de vanzari in judetul Timis.
Anul trecut, compania Frigoglass a avut in Romania in medie 831 de angajati, fata de 1.019 in 2011. Cifra de afaceri neta in tara noastra a scazut cu 18%, de la 408,9 milioane lei la 334,8 milioane lei. Veniturile s-au redus cu 29%, de la 519,4 milioane lei la 364,2 milioane lei. Frigoglass a inregistrat anul trecut in Romania un profit net de 3,7 milioane lei, fata de o pierdere de 3 milioane lei in 2011.
Frigoglass are operatiuni in 19 tari si furnizeaza echipamente catre companii precum Coca-Cola, Pepsi, AB InBev, SABMiller, Carlsberg, Heineken, Nestle sau Danone.