Fostul Rompetrol nu mai ajunge la chinezi. Tranzacţia privind preluarea companiei petroliere KMG International de către CEFC China Energy a eșuat
Rompetrol, KMG International
Tranzacţia privind achiziţia unei participaţii de 51% din acţiunile KMG Internaţional N.V. (fostul Rompetrol Group) de către China Energy Company Limited nu va fi finalizată, se arată într-un comunicat al companiei, transmis, marţi, Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Data-limită până la care părţile ar fi trebuit să îndeplinească toate condiţiile precedente a expirat la 30 iunie 2018, iar părţile nu vor prelungi această dată, potrivit sursei citate.
Reprezentanţii companiei susţin că această decizie nu va avea niciun impact asupra operaţiunilor KMG International N.V. şi a subsidiarelor sale, care vor beneficia în continuare de tot suportul societăţii-mamă, Compania Naţională "KazMunayGas".
Informația fusese transmisă anterior de către agenția de presă Reuters, care cita trei surse din apropierea discuţiilor.
În luna martie a acestui an, grupul petrolier kazah KazMunayGas informa în mod oficial că finalizarea tranzacţiei prin care compania chineză CEFC China Energy Company Ltd. va prelua un pachet de 51% din acţiunile companiei petroliere române KMG International NV a fost amânată pentru sfârşitul lunii iunie.
"Tranzacţia privind vânzarea unui pachet de control la KMG International nu a fost încă încheiată în mod definitiv din cauza unor obligaţii restante, care sunt programate să fie finalizate până la data de 30 iunie 2018", a informat în luna martie grupul KazMunayGas. "Ambele părţi sunt în continuare hotărâte să încheie această tranzacţie în viitorul apropiat", adăuga atunci KazMunayGas.
Marţi însă, trei surse din apropierea discuţiilor au declarat pentru Reuters că tranzacţia a eşuat. "Nu va mai fi o tranzacţie", a declarat un înalt oficial kazah pentru Reuters. Întrebat dacă o eventuală terţă parte s-a oferit să preia ea participaţia, oficialul a spus: "Este un proces îndelungat dar există interes în acest sens".
De asemenea, două surse chineze de rang înalt au confirmat şi ele că tranzacţia cu KazMunayGas a căzut. Una din aceste surse a declarat că CEFC urma să plătească o garanţie de 50 milioane de dolari pentru a menţine tranzacţia însă compania chineză nu a putut plăti această sumă înainte de termenul limită fixat pentru sfârşitul lunii iunie.
În doar câţiva ani, CEFC s-a transformat dintr-un trader petrolier de nişă din oraşul natal al lui Ye Jianming (provincia chineză Fujian, din sud-estul Chinei) într-un conglomerat cu activităţi în domeniul energiei şi finanţelor. În prezent, CEFC produce petrol în Africa de Vest şi Abu Dhabi, deţine sute de benzinării în Europa şi o bancă activă în Cehia şi Slovacia.
La începutul acestui an, Reuters anunţa că preşedintele CEFC China Energy, Ye Jianming, este investigat de autorităţile chineze pentru presupuse infracţiuni economice. Ulterior, în luna mai, o divizie principală a grupului chinez CEFC China Energy nu a reuşit să ramburseze obligaţiuni în valoare de 2,09 miliarde yuani (327 milioane de dolari) care au ajuns la maturitate, ceea ce a ridicat noi semne de întrebare cu privire la viitorul grupului.
Deţinută integral de compania petrolieră KazMunayGas din Kazahstan, KazMunayGaz International este prezent în 11 ţări şi deţine rafinăriile Petromidia Năvodari (cea mai mare unitate de profil din România) şi Vega Ploieşti (cea mai veche rafinărie în funcţiune), dar şi reţele de distribuţie de carburanţi (Rompetrol) în România, Bulgaria, Moldova, Georgia, Franţa şi Spania.
Tranzacţia cu KazMunayGas este a doua afacere eşuată a celor de la CEFC după participaţia la grupul petrolier rus Rosneft, cel mai mare producător de petrol din Rusia. Anul trecut, consorţiul format de QIA şi Glencore a decis să cedeze 14,16% din acţiunile Rosneft pe care le deţinea către compania chineză CEFC China Energy pentru 9,1 miliarde dolari. Însă această tranzacţie nu s-a finalizat în condiţiile în care la începutul acestui an preşedintele CEFC China Energy, Ye Jianming, a fost investigat de autorităţile chineze pentru presupuse infracţiuni economice.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS