David Beckham da tonul in materie de lenjerie intima. Fotbalistul va crea haine pentru H&M
Din februarie, in magazinele H&M vor fi vandute produse marca David Beckham. Retailerul suedez va lansa o linie de tricouri si de lenjerie sub brandul Beckham, scrie The Telegraph. Parteneriatul dintre jucatorul de la L.A. Galaxy si producatorul de haine va fi unul pe termen lung, spre deosebire de cele anterioare cu Jimmy Choo si Lanvin.
“In ultimul an, am dezvoltat propriul brand cu ajutorul echipei mele si am incredere in ceea ce cream si producem”, a spus Beckham.
Despre propria linie de lenjerie, sportivul de 36 de ani spune ca parteneriatul cu H&M este ultima veriga din lant, pentru ca avea nevoie de un distribuitor la nivel mondial.
“In H&M am gasit partenerul perfect pentru o colaborare indelungata si abia astept ca produsele noastre sa intre in magazine din februarie”, a mai spus fotbalistul.
Spre deosebire de sotia sa Victoria, care creeaza haine de lux si care vinde cu 1.000 de lire sterline o rochie, de exemplu, colectia lui David Beckham se va adresa consumatorilor de masa si se va gasi in 1.800 de magazine H&M din 40 de tari, incepand din 2 februarie 2012.
Lui Beckham i-a venit ideea de a lansa propria linie de lenjerie intima, dupa ce a fost imaginea colectiei Armani.
Simon Fuller, partenerul de afaceri al lui Beckham si managerul acestuia, a declarat ca parteneriatul sportivului cu retailerul H&M este un pas in trecerea de la imaginea de fotbalist, la cea de antreprenor de succes.
Citeste si:
Pe acelasi subiect: