Cum a reusit Vintu sa-i convinga pe bancheri si politicieni sa lucreze pentru/cu el
Controversatul om de afaceri Sorin Ovidiu Vantu, patronul postului Realitatea TV, a fost retinut ieri de procurori in dosarul fugii din tara, acum 10 ani, a lui Nicolae Popa, fost director al Gelsor, unul dintre oamenii acuzati in prabusirea Fondului National de Investitii (FNI - cel mai mare scandal financiar din ultimul deceniu), scrie Ziarul Financiar.
Desi numele lui Vantu a fost legat de caderea FNI, care a lasat peste 300.000 de oameni fara 300 milioane de dolari, dar i-a imbogatit pe altii, procurorii au reusit sa-l retina numai in cazul Popa, acuzandu-l de favorizarea infractorului.
In acest caz, ieri au mai fost audiate inca trei persoane: soferul lui Vantu (de altfel si retinut), un om de afaceri din Republica Moldova si cel mai puternic lider sindical, Liviu Luca, prietenul cu care Vintu a facut Realitatea TV si alte afaceri, din banii sindicalistilor de la Petrom.
Vintu, un om de afaceri din orasul Roman, care a fost inchis pe vremea lui Ceausescu pentru delapidare, a intrat in lumea afacerilor din Capitala dupa 1990, cand s-a ocupat de achizitia si vanzarea de titluri de proprietate primite de romani in cuponiada din 1994.
Vintu cocheta cu piata de capital care incepuse sa se miste dupa 1995, cand s-a redeschis Bursa de la Bucuresti si a infiintat o societate de administrare a investitiilor, dupa numele lui, SOV Invest, care a nascut FNI.
Printr-o politica de marketing, celebrul slogan "Dormi linistit, FNI lucreaza pentru tine", Fondul a reusit sa atraga sute de mii de oameni. In acelasi timp, el oferea randamente foarte mari, spunand ca la baza au o politica de investitii desteapta. Asa s-a creat mitul "Vantu este un om destept si face bani din bursa".
Pe acelasi subiect: