Cosmarul continua pentru Samsung. Dupa smartphone-uri, sud-coreenii retrag si 2,8 milioane de masini de spalat
Samsung
Grupul sud-coreean Samsung Electronics Co Ltd, care are deja probleme din cauza scandalului provocat de retragerea de pe piata a smartphone-urilor Galaxy Note 7, a anuntat vineri ca a decis sa retraga si aproximativ 2,8 milioane masini de spalat cu incarcare verticala de pe piata din SUA.
Motivul rechemarii il reprezinta riscul unor rani provocate de impactul cu usa, care se poate desprinde de sasiu in timpul functionarii.
Potrivit Agentiei pentru protectia consumatorului din SUA, Samsung Electronics a fost instiintata ca au existat noua cazuri in care au avut loc accidente provocate de impactul cu usa masinii de spalat precum si 733 de rapoarte privind vibratii in exces la masinile de spalat sau desprinderea usii de pe sasiu, scrie Agerpres.
Retragerea vizeaza 34 de modele de masini de spalat cu incarcare verticala produse in perioada martie 2011 - noiembrie 2016 si care costa intre 450 si 1.500 de dolari.
Samsung a avertizat ca partea superioara a masinilor de spalat se poate desprinde in momentul in care este utilizat un ciclu de stoarcere pentru articole de imbracaminte voluminoase. De asemenea, compania sud-coreeana a fost actionata in justitie de unii consumatori americani care au sustinut ca masina lor de spalat a explodat in momentul in care functiona in regim normal de utilizare.
Samsung, cel mai mare producator mondial de smartphone-uri, a fost nevoit luna trecuta sa retraga de pe piata aproximativ 2,5 milioane unitati Galaxy Note 7, la doar doua luni de la lansare, dupa aparitia in presa a unor rapoarte potrivit carora telefoanele respective iau foc.
Mai multe despre:
#Samsung
Pe acelasi subiect: