Compania ungara de stat Magyar Posta este interesata de privatizarea Postei Romane
Compania ungara de stat Magyar Posta a anuntat miercuri ca este interesata de Posta Romana si va decide in privinta unei posibile investitii in functie de oportunitatile si conditiile privatizarii, relateaza agentia MTI, preluata de Mediafax.
Ministerul pentru Societatea Informationala, care detine 75% din capitalul social al Postei Romane, a publicat luni anuntul de privatizare, prin care va fi vanduta o participatie de 51% la companie.
Ofertele pentru privatizarea Postei Romane vor fi deschise la 11 aprilie, investitorii interesati urmand sa faca dovada ca dispun de resurse financiare pentru un aport de capital in numerar de minim 150 milioane de euro.
La privatizare pot participa doar firme, individual sau in consortiu, care indeplinesc mai multe criterii de precalificare.
Astfel, vor fi admisi numai investitorii care nu au participat cu oferte trucate si/sau neserioase intr-un proces de privatizare, si/sau nu au retras sau revocat oferta declarata castigatoare intr-un proces de privatizare, si/sau nu au refuzat sa incheie contractul de privatizare.
De asemenea, pot participa doar firmele care nu au inrautatit in mod vadit situatia economica si financiara a unor firme in care au devenit actionari majoritari in urma unui proces de privatizare prin neindeplinirea sau indeplinirea cu intarziere a obligatiilor asumate prin contractul de privatizare.
In plus, sunt admise doar firmele care nu au avut contracte de privatizare reziliate din culpa acestora.
Alt criteriu de precalificare este inexistenta datoriilor catre bugetul de stat.
Procesul de selectie a investitorului se realizeaza prin metoda licitatiei cu oferta in plic, combinata cu metoda licitatiei cu strigare, precedata de negocieri desfasurate pe baza de oferte preliminare si neangajante depuse de potentialii investitori.
Privatizarea Postei Romane se va realiza prin metoda majorarii de capital social cu aport de capital privat in numerar prin dobandirea de catre un nou investitor a unui pachet de actiuni reprezentand 51% din capitalul social al operatorului.
Fondul Proprietatea detine 25% din capitalul social al Postei.
Pentru etapa a doua a procesului de selectie, ofertantii precalificati vor depune dovada achitarii taxei de participare in cuantum de 5.000 de euro, documentele de participare, precum si instructiunile comunicate ulterior ofertantilor precalificati si ofertele finale ferme.
Ministrul pentru Societatea Informationala, Dan Nica, a declarat saptamana trecuta ca peste 10 investitori s-au aratat interesati de privatizarea Postei.
Compania este cel mai mare operator de profil si are o retea teritoriala de aproximativ 7.100 de oficii postale. In 2011, cifra de afaceri a CNPR a scazut cu 8,7%, la 1,26 miliarde de lei, iar pierderile au urcat cu 50%, la 182,9 milioane de lei. Compania avea la sfarsitul anului 2011 datorii totale de 556,9 milioane de lei, iar numarul mediu de salariati scazuse cu peste 2.500, la 32.124 de persoane.
Pe acelasi subiect: