Se vinde Cirque du Soleil. Tranzactia ar ajunge la 1,5 miliarde dolari
Guy Laliberté, fondatorul Cirque du Soleil, cea mai mare companie de productie teatrala din lume, a acceptat sa vanda pachetul majoritar de actiuni pe care il detine in firma. Acesta ar putea obtine 1,5 miliarde de dolari, potrivit cotidianului The Globe and Mail, citat de Reuters, transmite Mediafax.
Surse apropiate de familia lui Guy Laliberté spun ca Cirque du Soleil va fi vandut fondului de investitii TPG Capital LP and Fosun Capital Group, detinut de conglomeratul chinezesc Fosun International Ltd.
Al doilea fond de pensii din Canada, Caisse de dépôt et placement du Québec, ar putea cumpara 10% din actiuni, insa negocierile sunt inca in derulare.
Agentia de presa Reuters, citand surse care cunosc dosarul, a anuntat ca TPG Capital and Fosun a ajuns in stadiul final al negocierilor initiate pentru a achizitiona Cirque du Soleil.
Guy Laliberté detine 90% din aceasta companie, al carei sediu general se afla la Montréal, celebra in lumea intreaga pentru show-urile sale acrobatice.
Guy Laliberté va pastra 10% din actiuni, in urma tranzactiei.
Istoria Cirque du Soleil a inceput in 1984, de la un grup de 20 de artisti de strada. In prezent, este o importanta organizatie cu sediul in Québec, ce ofera divertisment de inalta tinuta artistica.
Compania are aproximativ 4.000 de angajati, incluzand mai mult de 1.200 de artisti din aproape 50 de tari diferite.
Peste 100 de milioane de spectatori din aproape 300 de orase, din aproximativ 40 de tari, de pe sase continente, s-au lasat uimiti si incantati pana acum de Cirque du Soleil.