Chevron Romania: “Terenul de la Pungesti va fi redat proprietarului imediat ce conditiile meteo o vor permite”. Ce ramane in urma americanilor
Chevron. Foto: AFP/Mediafax
Terenul detinut de Chevron la Pungesti (Vaslui), unde in 2014 au inceput lucrarile pentru exploatarea gazelor de sist, este in continuare imprejmuit cu gard si pazit, reprezentantii companiei care a anuntat ca se retrage din Romania spunand ca santierul va fi inchis imediat ce vremea o va permite.
Terenul de 20.000 de metri patrati concesionat de Chevron in extravilanul localitatii vasluiene Silistea, comuna Pungesti, este in continuare imprejmuit cu gard si pazit de o firma specializata, reprezentantii companiei anuntand, la sfarsitul saptamanii trecute, ca gigantul american se retrage din Romania si renunta la proiectele de exploatare a gazelor de sist.
Reprezentantii Chevron Romania spun insa ca, imediat ce conditiile meteo vor permite, santierul amenajat pe terenul respectiv va fi inchis.
”Imediat ce conditiile meteo vor permite, se va finaliza nivelarea terenului cu pamantul excavat de pe portiunea unde a existat platforma betonata. Ulterior, se va trece la scoaterea gardului, ridicarea podului care asigura accesul spre platforma si predarea terenului catre proprietar, la stadiul la care era inainte de amenajarea santierului”, a declarat purtatorul de cuvant al Chevron Romania, Razvan Mitroi, citat de Mediafax.
In ceea ce priveste locul unde s-a executat forajul pentru prelevarea de probe de roca in vederea analizarii potentialului de hidrocarburi, acesta a fost cimentat si acoperit cu pamant.
Reprezentantii Chevron sustin ca la finalul operatiunilor de inchidere a perimetrului de la Pungesti, specialistii de la Mediu vor trebui sa-si dea acordul de trecere a terenului din categoria de folosinta ”industrial” in ”agricol”.
Compania Chevron a anuntat ca renunta la explorarea gazelor de sist din Romania, la mai putin de o luna dupa ce a renuntat la explorarea din Polonia, informau publicatiile Wall Street Journal si Bloomberg. Reprezentantii Chevron au confirmat ca gigantul american se retrage din Romania si renunta la proiectele de exploatare de gaze de sist.
"In 2014, Chevron Romania a finalizat activitatile de explorare a concesiunii Barlad, precum si un studiu geofizic 2-D realizat in doua dintre cele trei concesiuni din regiunea Dobrogea. Chevron Romania confirma intentia de a renunta la planurile sale pentru aceste concesiuni in 2015", declarau reprezentantii companiei.
Ei adaugau ca este o decizie de afaceri luata in urma evaluarilor proiectului din Romania, care nu poate concura in acest moment intr-un mod favorabil cu alte oportunitati de investitie din portofoliul global al Chevron.
Chevron a finalizat in iulie 2014 activitatile de explorare la prima sonda din Romania, in localitatea Silistea-Pungesti, judetul Vaslui, dupa doua luni de foraj la adancimi de 3.000 de metri. Compania americana detine alte trei acorduri de mediu in judetul Vaslui pentru explorarea gazelor de sist in localitatile Paltinis - Bacesti, Popeni - Gagesti si Puiesti. De asemenea, compania a mai obtinut anul trecut si cea de-a doua autorizatie de construire pentru amplasarea unei noi sonde de explorare, in perimetrul detinut la Puiesti.
Pe acelasi subiect: