Profitul Carlsberg, in scadere cu peste 40% in primul trimestru
Profitul operational al grupului danez Carlsberg, al patrulea mare producator de bere la nivel global, a scazut cu peste 40% in primul trimestru, de la un miliard de coroane daneze anul trecut, la 574 milioane de coroane (77,3 milioane euro), influentat de rezultatele mai slabe din Rusia.
Analistii consultati de Reuters anticipau un profit operational de 823 milioane de coroane.
Profitul operational din Rusia, piata care asigura un sfert din vanzarile Carlsberg, a fost afectat de cresterea cu 20% a taxelor pe bere la inceputul anului. Anuntarea masurii a determinat consumatorii sa cumpere cantitati mai mari inainte de aplicarea acesteia, scrie Mediafax.
Vanzarile la nivel de grup au urcat de la 12,5 miliarde de coroane in urma cu un an la 12,9 miliarde de coroane (1,7 miliarde de euro), peste asteptarile analistilor consultati de Reuters, de 12,44 miliarde de coroane.
Pentru intreg anul 2012, Carlsberg se asteapta la un profit operational, calculat inainte de elemente exceptionale, similar celui de anul trecut, de 9,8 miliarde de coroane.
Citeste si: