ASF demareaza mai multe controale la societatile de asigurari pentru a verifica motivele cresterii tarifelor RCA
Autoritatea de Supraveghere Financiara va demara, din decembrie, mai multe controale la societatile de asigurari, pentru verificarea cauzelor cresterii tarifelor RCA fata de perioadele precedente. Asta conditiile in care tarifele primelor RCA au crescut cu 300% - 400% pentru categoria societatilor care opereaza in domeniul transportului auto.
"ASF a initiat, in ultima perioada, o serie de actiuni cu privire la piata politelor RCA, care au avut in vedere si situatia unor categorii specifice, cum ar fi asigurarile auto obligatorii destinate transportatorilor rutieri. Incepand cu lunile octombrie - noiembrie 2015, ASF a primit din partea asiguratorilor notificari de modificare a primelor RCA. In unele cazuri, modificarile de tarif constau in majorari cuprinse intre 300% si 400% ale primelor RCA pentru categoria societatilor care opereaza in domeniul transportului auto", arata ASF.
Reprezentantii Autoritatii sustin ca au fost identificate atat solutii si masuri structurale pentru o mai buna functionare a pietei politelor RCA, cat si actiuni pe care ASF le va intreprinde in perioada imediat urmatoare.
Astfel, din decembrie, ASF va demara mai multe controale la societatile de asigurari pentru verificarea cauzelor cresterii tarifelor fata de perioadele precedente.
"Aceste controale, efectuate in colaborare cu echipe de actuari, vor urmari: acuratetea datelor si informatiilor folosite in fundamentarea tarifelor, justificarea criteriilor de segmentare adoptate, compararea datelor cu perioadele anterioare, comparabilitatea si influenta in cresterea/descresterea tarifelor in raport cu despagubirile platite si impactul asupra calculului tarifelor in ceea ce priveste nedeclararea/neinregistrarea la timp a tuturor daunelor", anunta ASF.
In afara controalelor, ASF si-a propus adoptarea unor masuri care sa optimizeze pe viitor functionarea pietei RCA.
Printre cele mai importante: elaborarea unui model actuarial de calcul al RCA pentru transportatori, impreuna cu Asociatia Romana de Actuariat, care sa fie recomandat ca model de referinta societatilor de asigurari care au notificat cresteri exagerate ale tarifelor, realizarea in regim de urgenta a unei intalniri comune cu reprezentanti ai transportatorilor si ai societatilor care practica RCA pentru identificarea unor solutii concrete, precum si initierea demersurilor pe langa Parlamentul Romaniei pentru actualizarea legii asigurarilor obligatorii.
De asemenea, se are in vedere segmentarea mai rafinata, in concordanta cu nivelul real de risc asociat fiecarei categorii de clienti, cum ar fi diferentierea tarifelor in functie de tipul de activitate de transport intern/extern, eliminarea/atenuarea importantei criteriului de segmentare reprezentat de codul CAEN, implementarea unor solutii tehnice moderne pentru cuantificarea riscului asociat fiecarei categorii de clienti, inclusiv pentru monitorizarea si imbunatatirea comportamentului in trafic (responsabilizarea soferilor - scaderea riscului de accidente) prin utilizarea de camere video la bordul autovehiculelor pentru monitorizarea activitatii si comportamentului in trafic si prin utilizarea tehnologiei telematice (cutii negre - GPS) pentru cuantificarea cu acuratete a nivelului de risc.
Potrivit ASF, se are in vedere si initierea unor analize si studii de impact privind posibilitatea modificarii modelului actual de emitere a politei RCA prin declararea persoanelor care vor conduce autovehiculul (polita pe autovehicul si sofer).
Analiza efectuata de ASF a relevat si o serie de factori de influenta in preturile politelor RCA, printre care se numara: cresterea semnificativa a valorii despagubirilor pentru vatamari corporale si deces, practica judiciara neuniforma si lipsa de predictibilitate a valorii acestor despagubiri, cresterea de pana la 4,5 ori a daunei medii pentru despagubiri aferente vatamarilor corporale si deceselor pentru accidentele produse in afara Romaniei, fata de cele produse in tara, precum si cresterea, in anumite cazuri, a frecventei daunelor si a daunei medii pe segmentul autocamioanelor de mare tonaj. Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) este institutia care autorizeaza, reglementeaza, supravegheaza si controleaza entitatile care activeaza pe piata financiara non-bancara din Romania.