Angajaţii Nestle de la Timişoara protestează, după ce patronatul a anunțat că închide fabrica fără să le acorde pachete sociale compensatorii
Nestle
Angajaţii fabricii Nestle Timişoara vor protesta, începând de luni după-amiaza, la poarta fabricii din localitate, aceştia fiind nemulţumiţi de refuzul companiei de a da curs cererilor sindicatului privind acordarea pachetelor sociale compensatorii.
"Prin atitudinea lor, oficialii Nestle au demonstrat că românii sunt muncitori de mâna a doua, în condiţiile în care după închiderea unor unităţi similare din Occident, pachetul compensatoriu a reprezentat 50 de salarii compensatorii, indiferent de vechime. Pentru persoanele cu vârsta de peste 55 de ani s-a mai adăugat o pensie viageră reprezentând 80% din salariul brut. De ce muncitorii români să fie discriminaţi, iar oferta primită să reprezinte maximum 13 salarii pentru angajaţii cu peste 20 de ani vechime în fabrică? Este o bătaie de joc la adresa muncitorului român, un şantaj practicat de o multinaţională care ne tratează ca pe sclavi, în comparaţie cu angajaţii ei din Occident. Motivaţia pentru oferta făcută de conducerea Nestle cum că suntem în România şi nu se pot acorda salarii compensatorii ca în Occident, este o bătaie de joc", se arată într-un comunicat al Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Industria Alimentară.
Potrivit acestuia, situaţia angajaţilor Nestle Timişoara, dar şi comportamentul reprezentanţilor concernului elveţian în România, au fost aduse la cunoştinţa Uniunii Internaţionale a lucrătorilor din Alimentaţie, Agricultură, Hoteluri, Restaurante, Catering şi Tutun, (IUF), organizaţie internaţională la care FSIA - Sindalimenta este membră şi care a decis să sprijine mişcările de protest ale muncitorilor români.
"De asemenea, IUF a solicitat companiei NESTLE întrunirea de urgenţă a Comitetului European de Întreprindere (EWC), la care a participat şi vicepreşedintele sindicatului, membru al acestui organism. Cerinţele angajaţilor Nestle au fost prezentate la Geneva. FSIA-Sindalimenta a solicitat IUF adoptarea unei măsuri generale, în situaţia închiderii definitive a unor companii, care să permită acordarea angajaţilor de drepturi sociale egale, indiferent de ţara europeană în care a aceasta a funcţionat. O mare parte a celor prezentate s-au dorit a fi discutate şi cu ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale, dar dezinteresul manifestat de către acesta lasă de dorit", se mai arată în comunicat.
În context, Sindalimenta solicită Guvernului şi tuturor forţelor politice parlamentare să acţioneze în regim de urgenţă pentru modificarea Legii Dialogului Social nr. 62/2011.
"Federaţia Naţională a Sindicatelor din Industria Alimentară ? Sindalimenta a implementat un proiect pe fonduri europene, care vine cu propuneri pertinente, rezultate din activitatea reală, cu privire la modificarea legii amintite. Proiectul va fi depus atât la conducerile partidelor politice, ale grupurilor parlamentare, Guvern etc", menţionează sursa citată.
Compania elveţiană Nestle avea în România doar fabrica de la Timişoara, fiind afectaţi de această decizie aproape patru sute de angajaţi.
Fabrica din Timişoara a fost achiziţionată de Nestle în anul 2000, iar în anul 2005, grupul elveţian Nestle a majorat cu 9 milioane de euro participarea la capitalul social al Nestle România, banii fiind direcţionaţi spre investiţii în produse şi mărci noi în cadrul Fabricii Joe din Timişoara, singura unitate deţinută de concernul Elveţiei în România.
Pe acelasi subiect: