AB InBev a vandut obligatiuni de 46 mld. dolari, a doua cea mai mare emisiune din istorie, pentru a finanta preluarea SABMiller
UPDATE: Grupul belgiano-brazilian Anheuser-Busch InBev a reusit sa stranga 46 de miliarde dolari de pe urma unui emisiuni de obligatiuni semnificative care ii va permite sa finanteze preluarea rivalului SABMiller, informeaza AFP.
Este cea de-a doua mare emisiune de obligatiuni derulata vreodata de o companie, devansata doar de cea de 49 de miliarde dolari, derulata in urma cu doi ani de Verizon Communications Inc. pentru a finanta preluarea participatiei detinute de Vodafone Group Plc la societatea lor mixta care controla cel mai mare operator de telefonie mobila din SU
Emisiunea AB InBev, care a oferit bonduri denominate in dolari impartite in opt parti, cu maturitati variind de la trei pana la 30 de ani, s-a bucurat de un interes enorm in conditiile in care a primit comenzi de peste 110 miliarde de dolari, ceea ce a permis reducerea randamentelor.
"Este vorba de o companie de calitate care produce bunuri de consum si operatiunea a generat un interes enorm", a declarat traderul Donald Ellenberger.
Aceasta vanzare de obligatiuni a venit intr-un moment in care pietele financiare trec printr-o perioada agitata din cauza incetinirii economiei chineze, prabusirii preturilor la materii prime si primei majorari a costului creditului in SUA din ultimul deceniu.
Anheuser-Busch InBev a inceput de miercuri sa ofere obligatiuni pentru a finanta preluarea rivalului britanic SABMiller.
In toamna, primii doi mari producatori mondiali de bere au anuntat incheierea unui acord oficial privind preluarea SABMiller de catre grupul belgiano-brazilian, o tranzactie evaluata la 110 miliarde dolari.
AB InBev, producatorul marcilor Budweiser si Stella Artois, a primit comenzi de peste 80 de miliarde dolari pentru oferta sa de obligatiuni, mai mult decat creditele in valoare de 75 de miliarde dolari pe care le-a strans pentru a finanta preluarea SABMiller.
Aceasta vanzare de obligatiuni este cel mai important test din ultimii ani pentru pietele de credit, care in prezent se confrunta cu incetinirea economiei chineze, prabusirea preturilor la materii prime si prima majorare a costului creditului in SUA din ultimul deceniu. Toate aceste ingrijorari au dus costurile cu imprumuturile pentru companii la cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani.
Impreuna, AB InBev si SABMiller vor produce aproape 60 de miliarde de litri de bere pe an, adica de trei ori mai mult decat actualul numar trei mondial, grupul olandez Heineken, si vor vinde o treime din toate berile comercializate la nivel global, de la marca mexicana Corona, la cea australiana Foster si cea chineza Snow, cea mai vanduta marca de bere din lume.