Statele din G20, UE si FMI pregatesc un pachet de 1.950 miliarde de dolari
Statele G20 vor sa ajunga pana in luna aprilie la o intelegere pentru suplimentarea resurselor ale FMI, conditionata de consolidarea mecanismelor de urgenta ale UE, masuri care, odata combinate, ar crea o plasa de siguranta de 1.950 miliarde de dolari pentru combaterea crizei din zona euro.
Ministrul german al Finantelor, Wolfgang Schaeuble, a declarat ca Germania va decide in luna martie daca fondul de criza al zonei euro va fi consolidat cu resurse financiare suplimentare, masura considerata esentiala de guvernele G20 drept conditie inainte de angajarea unor fonduri suplimentare pentru FMI, noteaza Reuters.
Ministrii Finantelor din statele G20 vor sa antreneze resurse financiare impresionate pana la reuniunea sefilor de stat sau de guvern de la finele lunii aprilie, incercand totodata sa convinga pietele financiare ca pot aduce sub control problemele din zona euro.
Statele G20 au creat in 2008 un pachet de 1.000 miliarde de dolari pentru combaterea efectelor crizei financiare asupra economiei globale, cea mai mare parte a fondurilor finid constituite atunci in rezerve suplimentare pentru FMI.
Schaeuble a aratat ca liderii europeni vor discuta in martie "cat este de adecvat" fondul de criza al zonei euro, chestiunea urmand sa se afle pe agenda summit-ului UE de saptamana viitoare. Faptul ca Berlinul se arata dispus sa discute cresetrea resurselor fondului european de urgenta reprezinta o schimbare importanta de pozitie.
Pe fondul tensiunilor din parlamentul german privind cel de-al doilea pachet de finantare externa a Greciei, Berlinul a respins panaa cum ideea consolidarii fondului, deoarece o astfel de masura ar fi subminat eforturile de a impune disciplina fiscala in statele cu probleme.
Schaeuble a aratat ca se asteapta ca Bundestagul sa aprobe luni cel de-al doilea acord pentru Grecia, de 130 miliarde euro, adoptat saptamana trecuta de ministrii Finantelor din zona euro.
Daca liderii europeni vor aproba combinarea Fondului European de Stabilitate Financiara, vehiculul anticriza cu caracter temporar, cu Mecanismul European de Stabilitate, fondul cu caracter permanent, UE ar putea crea o plasa de siguranta de 1.000 miliarde de dolari, care ar putea incuraja alte state G20 sa accepte solicitarea FMI pentru finantare suplimentara de 500-600 miliarde de dolari. Creditorul de la Washington are acum la dispozitie 358 miliarde de dolari.
Insumate, fondurile de urgenta ale zonei euro, resursele actuale ale FMI si contributia suplimentara din partea G20 ar constitui un mecanism anticriza de 1.950 miliarde de dolari.
Surse apropiate discutiilor au declarat insa pentru Reuters ca G20 se va limita sa transmita duminica, dupa incheierea reuniunii ministrilor de Finante la Mexico City, ca marile economii ale lumii urmeaza sa discute in aprilie consolidarea resurselor FMI, fara a stabili un termen concret.
Citeste si: