Liderul PE pentru combaterea contrafacerilor si-a dat demisia: "Negocierile sunt o mascarada"
Raportorul Parlamentului European al Acordului international pentru combaterea contrafacerilor (ACTA), francezul Kader Arif, a demisionat vineri denuntand negocierile cu privire la acest text controversat pe care l-a calificat drept o "mascarada", afirmind ca lanseaza "un semnal de alarma", rnoteaza BBC News Online.
Kader Arif a declarat ca "nu a mai vazut niciodata pana acum asemenea manevre" din partea oficialilor care pregatesc tratatul. Acest acord international a fost semnat de 22 de state ale Uniunii Europene (UE), insa, pentru a intra in vigoare, este necesar ca tratatul sa fie ratificat de Parlamentul European (PE). O dezbatere in acest sens este programata in iunie. Arif a criticat dur eforturile depuse in vederea avansarii unor masuri inainte ca dezbaterile sa aiba loc.
"Condamn intregul proces care a condus la semnarea acestui acord, si anume lipsa consultarii societatii civile, lipsa transparentei inca de la inceputul negocierilor, intarzieri repetate ale semnarii textului fara nicio explicatie, respingerea recomandarilor Parlamentului asa cum au fost formulate intr-o serie de rezolutii", scrie Arif, motivandu-si demisia.
Demisia sa survine dupa o serie de proteste in Polonia, unde mii de demonstranti au iesit in strada pentru a denunta semnarea acordului, cu banere pe care se putea citi "Nu cenzurii" si "Internet liber". La inceputul saptamanii, hackerii au atacat site-uri ale Guvernului polonez, inclusiv al premierului Donald Tusk. In afara UE, tratatul a fost mai fost semnat de Statele Unite, Australia, Canada, Japonia, Maroc, Noua Zeelanda, Singapore si Coreea de Sud.
"Acest acord poate avea consecinte majore asupra vietii cetatenilor", scrie Arif. "Cu toate acestea, se face totul pentru a impiedica PE sa isi spuna cuvantul. Vreau sa lansez un semnal de alarma puternic opiniei publice despre aceasta situatie inacceptabila. Nu voi lua parte la aceasta mascarada", subliniaza el.
Tratatul a produs controverse inca de cand WikiLeaks a publicat, in 2008, o versiune a textului, la doi ani dupa inceperea negocierilor. Detaliile relevate au fost confirmate ulterior, in 2010. In cazul in care va fi ratificat, acesta propune consolidarea "aplicarii drepturilor de proprietate intelectuala" in tarile participante. El sugereaza crearea de standarde internationale in abordarea incalcarilor copyright-ului si masuri preventive cu inchisoarea si amenzi.
Citeste si: