Romania conduce in continuare detasat clasamentul UE pe inflatie
Romania s-a mentinut in topul tarilor din UE in privinta ratei anuale a inflatiei din luna septembrie. Preturile au urcat pe piata autohtona cu 3,5 ori mai mult decat in UE, iar ocupantele locurilor 2 şi 3 isi pastreaza distanta fata de prima pozitie, cu cifre mult mai mici.
Astfel, potrivit datelor prezentate vineri de Eurostat, inflatia anuala din Romania a fost in septembrie de 7,7%, fata de 2,2% în UE, respectiv 1,8% in zona euro.
Romania este urmata in top de Grecia, cu o crestere medie de 5,7% a preturilor, si de Estonia, cu 3,8%.
In Ungaria, inflatia anuala s-a plasat in septembrie la 3,7%, iar in Bulgaria la 3,6%. Polonia si Cehia, cu 2,5%, respectiv 1,8%, se regasesc la mijlocul clasamentului, apropiate de media UE.
In Germania, preturile au crescut cu 1,3%, in Italia cu 1,6%, in Franta si in Austria cu 1,8%, iar in Portugalia cu 2%. Irlanda a inregistrat o rata negativa a inflatiei de -1%, iar in Letonia produsele si serviciile s-au scumpit cu 0,3%.
Rata inflatiei a sarit in Romania in iulie, la 7,1%, de la 4,3% in iunie, odata cu cresterea TVA de la 19% la 24%, insa economia autohtona era printre "liderii" UE la acest capitol si inainte de majorarea taxei.
Pe acelasi subiect: