Ponta: "Salariile bugetarilor se majoreaza chiar daca situatia economica europeana se inrautateste"
Premierul Victor Ponta a declarat din nou, astazi, ca salariile bugetarilor vor fi majorate chiar daca situatia economica europeana devine din ce in ce mai rea. Ponta a precizat ca aceasta masura este deja prevazuta in deficitul bugetar.
Victor Ponta a precizat ca, in situatia in care Romania ar avea probleme pe partea de incasari la buget, statul va trebui sa faca alte economii pentru a majora salariile bugetarilor.
"Avem deja prevazute in deficitul bugetar acest masuri (de majorare a salariilor bugetarilor - n.r.). Daca vom avea probleme pe partea de incasari la bugetul de stat, sigur ca va trebui sa facem alte economii", a spus premierul, scrie Mediafax.
El a precizat ca, cel putin in 2012, Romania nu va avea probleme cu incasarile din zona de exporturi.
"Daca exista probleme intr-adevar economice, stiti ca tarile din UE reprezinta principalul partener comercial al Romaniei, in special pe zona de exporturi. Daca exista o reducere a cererii, inevitabil afecteaza si Romania, dar nu cred, cel putin in acest an nu vor fi probleme de acest gen", a adaugat Ponta.
Guvernul nu va renunta la a mai efectua a doua etapa de majorare a salariilor in sectorul bugetar nici daca situatia economica se va inrautati in semestrul II al anului, ci va taia in acest caz din cheltuieli la alte capitole, a declarat premierul Victor Ponta la emisiunea "Dupa 20 de ani", difuzata duminica de PRO TV.
El a precizat din nou ca pentru bugetari este prevazuta o crestere cu 8% a salariilor de la 1 iunie si diferenta pana la recuperarea integrala de la 1 decembrie 2012.
Intrebat daca Guvernul va renunta la a mai efectua a doua etapa de majorare a salariilor in sectorul bugetar in cazul in care situatia economica europeana se va inrautati drastic in a doua parte a anului, premierul a raspuns negativ, precizand ca in acest caz vor fi taiate cheltuieli de la alte capitole.
El a amintit in acest context ca fostul guvern Ungureanu a inceput un lucru bun la ANAF, printr-un proces de reducere a evaziunii fiscale si de colectare mai buna a veniturilor la buget, si a precizat ca spera si in incasari mai bune la buget prin eliminarea cheltuielilor "clientelare".
Intrebat daca Guvernul va efectua a doua transa de majorare a salariilor in sectorul bugetar "cu orice pret", in cazul in care situatia economica va fi sub asteptari spre finalul anului si in contextul in care Executivul nu are in prezent bani decat pentru prima etapa de reintregire a salariilor, premierul a raspuns tot negativ.
"Nu cu orice pret, pentru ca nu despre asta e vorba. Este vorba despre ceea ce am reusit sa aflam practic inainte de a intra in Palatul Victoria si in sediul Ministerului de Finante, pentru ca noi am avut o situatie speciala: am negociat cu delegatia Fondului Monetar International, Comisiei Europene si Bancii Mondiale inainte de a fi investiti in functie si a pune piciorul fizic in Palatul Victoria si in Ministerul Finantelor", a spus seful Guvernului.