Obama arata cu degetul spre Europa: "Criza putea fi evitata, dar n-ati luat masurile necesare"
Presedintele american, Barack Obama, a afirmat joi ca Europa inca mai sufera din cauza crizei financiare pentru ca nu a adoptat masuri de relansare, asa cum au facut Statele Unite, relateaza AFP.
Barack Obama, care a participat la un eveniment de strangere de fonduri in apropiere de Seattle, a recunoscut ca economia americana se confrunta cu unele "vanturi potrivnice", dar se afla intr-o situatie mai buna decat cea europeana unde unele tari au intrat in recesiune.
"Europa este inca intr-o situatie dificila, in parte pentru ca ei (liderii europeni) nu au luat masurile decisive pe care noi le-am luat la inceputul acestei recesiuni", a declarat liderul american, scrie Mediafax.
Unul dintre principalii aliati europeni ai presedintelui american, Nicolas Sarkozy, a fost invins duminica in cadrul alegerilor prezidentiale din Franta de socialistul Francois Hollande, care doreste renegocierea pactului de stabilitate european pentru a include unele masuri care vizeaza cresterea economica.
Obama este si el la randul sau un candidat la realegere, pe 6 noiembrie, si situatia economiei americane ar putea fi determinanta in ziua scrutinului. Rata de somaj oficiala a tarii este de 8,1%, in scadere cu aproximativ doua procente decat cea din apogeul timpul crizei, dar inca mai mare fata de debutul acesteia din 2008 (5%).
Putin dupa inceperea mandatului, in ianuarie 2009, Obama a promulgat un plan de relansare estimat la aproximativ 800 de miliarde de dolari. Deplans de catre adversarii sai republicani care l-au catalogat drept esec, acest plan, conform democratilor, a permis salvarea a patru milioane de locuri de munca si a impiedicat o reeditare a depresiunii din 1930.
Oficiali brazilieni, ingrijorati de criza europeana
Ministrul brazilian al Finantelor, Guido Mantega, a declarat joi ca tara sa se ingrijoreaza de agravarea crizei din Europa si a aparat propunerile presedintelui ales al Frantei, Francois Hollande, reprezentand o contragreutate a politicii de austeritate, relateaza AFP.
"Ceea ce ma ingrijoreaza mai mult este situatia internationala, este situatia tarilor europene care se confrunta astazi cu o agravare a crizei", a declarat Mantega.
El a mentionat ca Brazilia este pregatita sa infrunte aceste incertitudini datorita pietei sale interne puternice. "Presedintele francez (Francois Hollande) are pozitii corecte, pentru ca el considera ca nu este suficient sa se faca o ajustare bugetara si sa se reduca cheltuielile. Trebuie de asemenea incurajata economia, este o pozitie pe care noi am sustinut-o", a adaugat Mantega.
Ministrul a adoptat acelasi ton ca si cel al presedintelui brazilian, Dilma Rousseff, care, duminica, i-a transmis un mesaj lui Hollande, felicitandu-l pentru optiunile sale in domeniul economic.
In Europa, "s-a demonstrat ca strategia prin care se adopta doar ajustari bugetare, reduceri de cheltuieli, salarii si functii, nu functioneaza. Trebuie inteleasa aceasta realitate, care, de fapt, a schimbat deja mai multi presedinti si premieri", a declarat Mantega.
"Trebuie revizuita aceasta strategie", a atentionat ministrul, pentru care "doar politicile de austeritate nu functioneaza deoarece austeritatea nu a dus decat la mai multa austeritate".
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS