Marea Britanie nu va introduce vize pentru Romania. Ce se intampla cu restrictiile de pe piata muncii
![Marea Britanie nu va introduce vize pentru Romania. Ce se intampla cu restrictiile de pe piata muncii](https://assets.protv.ro/assets/incont/2012/10/12/image_galleries/25604/marea-britanie-nu-va-introduce-vize-pentru-romania-ce-se-intampla-cu-restrictiile-de-pe-piata-muncii_size9.jpg)
Asigurarea vine din partea ambasadorului Regatului Unit la Bucuresti, Martin Harris. Nici restrictiile de pe piata muncii, pentru noi, nu se vor prelungi dupa ianuarie 2014.
Libera circulatie a romanilor si bulgarilor a fost discutata din nou zilele acestea in Marea Britanie.
Ministrul englez de interne a declarat pentru ''The Sunday Times'' ca ar trebui sa fie introduse masuri suplimentare de control privind imigrantii din unele state membre ale Uniunii Europene. Presa locala a speculat atunci ca referirea era la Romania si Bulgaria si ca una dintre masuri ar fi reintroducerea vizelor.
"Nu cred ca Theresa May s-a referit la Romania si Bulgaria. Pozitia Guvernului Marii Britanii ramane la fel: ca avem restrictiile care vor dura pana la sfarsitul anului 2013 si care vor fi ridicate dupa aceasta data. Theresa May a facut referire la analiza de impact a legislatiei UE asupra Regatului Unit, care este o analiza profunda - care sunt avantajele, care sunt dezavantajele de legislatie UE - si eu cred ca pentru noi e foarte important sa combatem abuzurile legate de circulatia fortei de munca", a spus Martin Harris.
Secretarul de stat Ovidiu Dranga a declarat, la inceputul acestei saptamani, ca MAE roman a primit asigurari ca Guvernul britanic nu isi va schimba politica privind libera circulatie, dar si ca restrictiile pe piata muncii pentru romani nu se vor prelungi dupa 1 ianuarie 2014, declaratiile recente ale unor oficiali britanici pe aceasta tema fiind "in cheie electorala".