Franks il contrazice pe Ponta: "Guvernul nu poate majora salariile bugetarilor cu mai mult de 8% anul acesta"
UPDATE. Recuperarea totala a salariilor de la nivelul din iunie 2010 va fi posibila doar anul viitor, intrucat Guvernul a decis sa plateasca banii aferenti contributiilor retinute la pensii si nu poate majora salariile cu mai mult de 8%, a declarat seful misiunii FMI de evaluare, Jeffrey Franks.
"Am convenit sa permitem o usoara relaxare a tintei de deficit cash, de la 1,9 la 2,2% din PIB. (...) Suma disponibila nu va fi suficienta pentru a permite recuperarea totala imediata a salariilor, cat si a contributiilor platite de pensionari. Ceea ce ramane pana la recuperarea totala la salarii urmeaza sa fie acordat anul urmator", a declarat Franks.
El a aratat ca Guvernul a ales sa majoreze salariile cu 8% la 1 iunie si sa aloce suma ramasa pentru plata contributiilor achitate de pensionari.
Franks: "Au fost atinse toate tintele cantitative, cu exceptia a doua cifre privind arieratele"
Romania a indeplinit toate tintele cantitative stabilite pentru a cincea evaluare, cu exceptia a doua cifre privind arieratele guvernamentale, a declarat seful misiunii FMI de evaluare, Jeffrey Franks, precizand ca s-a ajuns la un acord cu autoritatile privind politicile viitoare, noteaza Mediafax.