Intreaga Europa, in fierbere. Sindicatele, pe picior de razboi!
O fi 2010 cel mai fierbinte an din ultimul secol si jumatate, dar si mai tare frige criza economica. Din Franta pana in Grecia si din Germania pana in Italia, sindicatele sunt pe picior de razboi. Totul ca raspuns la masurile de austeritate luate rand pe rand de guvernele de la Paris, Berlin, Madrid sau Roma.
In Franta, securea razboiului a fost dezgropata, dupa ce guvernul a anuntat ca vrea sa urce varsta de pensionare peste 60 de ani, cum a promis Nicolas Sarkozy. Asta chiar daca oamenii sunt atat de nemultumiti, incat au inceput sa arunce cu sticle dupa presedinte.
Socialistii sustin ca dupa varsta de 60 de ani oamenii nu mai sunt competitivi, iar patronii prefera angajati cat mai tineri si energici. In plus, si tinerii vor avea de suferit, pentru ca vor fi mai putine slujbe. Asaltata de critici, puterea a dat un pas inapoi...
"Reforma va fi progresiva, schimbarile vor fi esalonate pe durata mai multor ani. Regulile se vor schimba treptat. Nimic nu va fi brutal", spune Eric Woerth, ministrul francez al Muncii.
Si inca un amanunt extrem de important. "Nu vom lua niciun fel de masuri care ar putea duce la scaderea pensiilor", a precizat Woerth.
Agitatie si la italieni. Guvernul Berlusconi sustine ca va reduce drastic cheltuielile bugetare. Cifra e ametitoare: 24 de miliarde de euro. Spaniolii stau si mai prost, dupa ce Madridul n-a reusit sa se imprumute de pe piata libera. Si iata-ne ajunsi la Londra, unde laburistii si conservatorii abia instalati la putere sunt la cutite, tot din cauza bugetului.
"Am ramas fara niciun ban! Ati nenorocit tara intr-atat, incat nu se mai poate continua cu astfel de programe!", acuza David Cameron, premierul Marii Britanii.
In schimb, la vecinii nostri maghiari, spiritele abia se incing. Viitorul guvern de dreapta vrea sa scada valoarea impozitelor si a dobanzilor, ca sa stimuleze cresterea economica.
"Noua strategie a guvernului va fi sa mute centrul de greutate al sistemului de impozitare de la taxele care sufoca venitul la cele pe consum", spune György Matolcsy, viitor ministru al Economiei Nationale.