Impozitul minim va fi scos la 1 octombrie - 1 noiembrie, dar cota unica de 16% ramane!
Impozitul minim va fi eliminat in aceasta toamna, iar mentinerea cotei unice de impozitare de 16% ramane un obiectiv fundamental al Guvernului, a anuntat, vineri, premierul Emil Boc.
"Se elimina impozitul minim incepand cu aceasta toamna. Am apreciat si am spus demult ca acest impozit minim si-a produs efectul pe care l-am dorit si in aceasta toamna va fi eliminat", a spus Boc.
El a precizat totodata ca autoritatile vor mentine cota unica de 16%, considerand ca impozitarea progresiva nu poate aduce venituri suplimentare la buget fata de nivelul actual.
"Cota unica de 16% va fi mentinuta. Va spun sincer, impozitarea progresiva nu aduce ceea ce cred unii, ca poate aduce mai mult la bugetul de stat. Am avut cota progresiva in Romania si ponderea veniturilor in PIB tot 30-31% a fost, fara un surplus. In 2005, cu introducerea cotei unice, a crescut ponderea veniturilor pe aceasta componenta, deci nu avem motive sa spunem ca ar trebui eliminata cota, fiind si un semn de stabilitate si coerenta a activitatii economice", a spus premierul.
Ministrul Economiei, Adriean Videanu, a explicat, la randul sau, ca impozitul minim va fi eliminat la 1 octombrie sau la 1 noiembrie.
"Ministerul Finantelor are calculele facute si sper ca pana la sfarsitul anului impozitul minim sa fie eliminat", a afirmat Videanu.
"Cota progresiva nu are niciun fel de valenta economica si ar putea avea, la un moment dat, cel mult una de protectie sociala. Introducerea cotei progresive va duce si mai mult salariile mari in economia gri, fara sa ajute salariile mai mici. PDL si Guvernul vor sustine cota unica, ca element de stimulare economica", a afirmat Videanu.
Impozitul minim, introdus in primavara anului trecut, este cuprins intre 2.200 lei (aproximativ 500 euro), daca firmele au venituri totale de pana la 52.000 lei, si 43.000 lei (circa 10.000 euro) pentru venituri de peste 129 milioane lei.
Firmele care inregistreaza profit platesc impozit de 16%, dar nu mai putin de limita minima aferenta intervalului de venituri in care se incadreaza. La inceputul acestui an, Guvernul a intentionat sa inlocuiasca impozitul minim cu un impozit forfetar, insa masura a fost amanata.
Pe acelasi subiect: