Vanzarile Dacia in Germania au urcat cu 8,8% in primele noua luni, de trei ori mai rapid decat piata
Vanzarile Dacia in Germania au crescut cu 8,8% in intervalul ianuarie-septembrie din acest an, la 37.500 de masini. Avansul inregistrat este de trei ori mai rapid decat cel de 2,9% al pietei, care a ajuns la 2,28 milioane de unitati.
In pofida cresterii vanzarilor, cota de piata a Dacia in Germania a coborat la 1,6% in perioada ianuarie-septembrie, fata de 1,7% in primele opt luni ale anului, potrivit datelor biroului german de inmatriculari auto.
Cel mai mare avans din primele noua luni a fost consemnat de Jeep, cu o urcare a vanzarilor de 40,2%, la 6.809 de autoturisme. In clasamentul celor mai importante cresteri, marca Jeep este urmata de Mazda (21,5%), cu 42.264 de unitati vandute si Land Rover (18,4%), cu 11.211 de masini comercializate. Cel mai mare declin a fost inregistrat de Chevrolet, de 73,7%, la 5.358 de autoturisme.
Livrarile liderului de piata Volkswagen au urcat cu 3,2%, la 485.801 masini, iar cele ale marcii Renault, parte a grupului cu acelasi nume, care detine si Dacia, au avansat cu 5,6%, la 76.773 de unitati.
In septembrie, inmatricularile Dacia au consemnat una dintre cele mai importante cresteri dintre marcile prezente pe piata germana, de 22,9%, la 3.308 unitati, fata de aceeasi luna din 2013. Datele arata ca tot Jeep a inregistrat cel mai mare avans al vanzarilor din septembrie, de 49,8%, la 1.002 masini, in timp ce livrarile liderului pietei, Volkswagen, au urcat cu 9,3%, la 54.939 de unitati. Vanzarile Renault au urcat cu 12,2% in septembrie prin comparatie cu aceeasi luna din 2013, la 7.982 de unitati vandute. De asemenea, cel mai mare declin al vanzarilor din septembrie, de 93,9% a fost consemnat de Chevrolet, cu 124 autoturisme comercializate.
Germania este a doua piata ca marime pentru Dacia, dupa Franta.