Uzina Dacia de la Mioveni produce un vehicul la fiecare 54 de secunde. 1.500 de mașini ies zilnic pe poarta fabricii și majoritatea pleacă la export
Uzina Dacia de la Mioveni, înfiinţată în urmă cu o jumătate de secol, a ajuns în prezent să producă un vehicul la fiecare 54 de secunde.
"Producem o maşină la fiecare 54 de secunde, asta înseamnă 1.500 de maşini pe zi, care ajung în diferite ţări. Fiecare model este produs în diferite versiuni, în diferite culori şi cu diferite opţiuni", a declarat directorul general al Automobile Dacia şi Groupe Renault România, Antoine Doucerain, citat de Agerpres.
El a subliniat că o mare parte din meritul pentru rezultatele obţinute de Dacia le revine celor 17.700 de angajaţi ai Grupe Renault România, recunoscuţi pentru profesionalismul lor şi deschiderea către inovare.
"Angajaţii noştri contribuie la această reuşită globală, construind compania viitorului prin competenţe, angajament şi muncă în echipă. (...) Echipele noastre trăiesc transformări continue şi astfel ne adaptăm unui mediu competitiv", a mai spus Antoine Doucerain.
Primul autoturism, model Dacia 1100, ieşea de pe liniile de producţie de la Mioveni în anul 1968. Au urmat modelele Dacia 1300 (1969), Dacia 1300 break (1973), Dacia 1310 (1980) şi Dacia Nova (1995).
După 1999, când a fost semnat contractul de privatizare şi Renault a preluat pachetul majoritar de acţiuni al Dacia, la Mioveni s-au produs modelele SuperNova (2000), Solenza (2003), Logan (2004), Sandero (2008) şi Duster (2010), ultimele trei cu diferite versiuni de caroserie şi echipare.
Valoarea totală a investiţiilor realizate de către Grupul Renault la Dacia, în perioada 2000-2017, este de aproximativ 2,3 miliarde de euro, în timp ce totalul investiţiilor realizate în România se ridică la 2,8 miliarde de euro.
În ultimii ani a crescut numărul proceselor automatizate, astfel că, în prezent, în uzină sunt peste 800 de roboţi care asigură repetabilitatea operaţiilor, iar 80% dintre piese sunt transferate în sincron automat.
La Uzina Vehicule Dacia s-au produs în 2017 peste 310.000 de automobile, 93% din producţie ajungând la export. Compania a juns, anul trecut, la o cifră de afaceri record de peste 5 miliarde de euro.
Pe acelasi subiect: