Toyota, lider mondial in T1 chiar daca vanzarile au scazut cu 2,5%
Toyota s-a mentinut din nou in fata Volkswagen Group si General Motors, in privinta vanzarilor din primul trimestru, pastrand pozitia de lider la nivel mondial, in pofida scaderii livrarilor cu 2,5%, la 2,52 milioane de vehicule, relateaza Automotive News, potrivit Mediafax.
Volkswagen a realizat vanzari in crestere, la 2,49 milioane de vehicule, iar GM, de 2,42 milioane.
In 2014, diferenta dintre vanzarile Toyota si VW a fost de doar 90.000 de masini, astfel ca producatorul auto japonez s-a mentinut pe prima pozitie pentru al treilea an consecutiv.
Cererea pentru SUV-uri precum RAV4 si noul Lexus NX a contribuit la cresterea cotei de piata a Toyota in Statele Unite in primul trimestru, VW continuand sa aiba probleme in regiune.
Vanzarile Toyota au urcat cu 10% pe piata americana, cu un avans de 26% inregistrat in cazul modelului RAV4.
Automobilul Lexus NX inregistreaza la randul sau vanzari mai mari decat modelele concurente fabricate de Audi, parte a grupului VW, si Mercedes-Benz.
Volkswagen anticipeaza in China un ritm mai lent al cresterii vanzarilor fata de restul pietei, in acest an, din cauza cererii mari pentru SUV-uri ieftine.