Timbrul de mediu s-ar putea transforma in taxa de poluare si inclus in pretul benzinei. Carburantii s-ar scumpi cu un ban
Senatorii PNL Bihor Valeriu Boeriu si Cristian Bodea au depus un proiect de lege pentru eliminarea timbrului de mediu si transformarea lui in taxa de poluare care sa fie inclusa in pretul combustibililor, la valoarea de un ban pe fiecare litru de carburant.
Cei doi senatori au depus initiativa marti, la Biroul Permanent al Senatului.
“Noi am pornit de la constatarea ca taxa de poluare datorata de posesorii de autovehicule din Romania a cunoscut de-a lungul anilor mai multe variante, dar niciuna nu a fost bazata pe un principiu echitabil, si anume cel de a plati in functie de cat poluezi, adica de cat circuli", a declarat senatorul Cristian Bodea, citat de Mediafax.
Potrivit acestuia, prin initiativa legislativa inregistrata la Senat cei doi autori urmaresc "abrogarea taxei de mediu, care mosteneste aceleasi probleme ca si formele precedente ale taxei si este la fel de vulnerabila in fata proceselor de despagubire, precum si instituirea unei taxe de poluare de un ban pe litrul de combustibil (indiferent ca este vorba despre benzina, motorina sau gaz petrolier lichefiat), fapt care ar asigura o colectare pe masura poluarii, conform principiului poulezi doar cat circuli".
Senatorul Cristian Bodea a spus ca si cheltuirea banilor colectati in acest fel, prin includerea taxei de poluare in pretul combustibililor, ar fi mai usor de controlat, iar destinatia lor ar fi exclusiv pentru impaduriri.
"Sumele colectate in acest fel vor merge doar in Fondul de Ameliorare pentru Impaduriri, astfel ca vom avea o destinatie clara si ne vom asigura ca banii sunt folositi cu adevarat si numai pentru compensarea efectelor poluarii, deoarece ministerul care va avea in subordine padurile va fi obligat, tot prin initiativa noastra, daca ea va fi adoptata, sa prezinte anual un raport cu privire la sumele colectate si la modul de folosire, impunand astfel o responsabilizare a factorilor de decizie din domeniu si o transparenta totala in cheltuirea banilor", a adaugat senatorul Cristian Bodea.
"In actuala forma a timbrului de mediu, la fel ca si in precedentele forme, indiferent ca s-au numit taxa de poluare ori de prima inmatriculare, aveam situatii aberante din punct de vedere fiscal si al protectiei mediului, deoarece nici vechimea autovehiculului, nici tipul motorizarii - euro 2, 3, 4 sau 5 - si nici capacitatea cilindrica nu indicau in mod clar cat polueaza un autovehicul intr-un an, dar consumul de carburanti este cel mai bun indicator", a declarat senatorul liberal.
El a adaugat ca aceasta forma de "plata a poluarii" se aplica cu succes si in alte state europene, "Germania fiind recunoscuta pentru aceasta practica generatoare de fonduri consistente la bugetul de stat, dar fara a spolia posesorii de autovehicule".
Potrivit Ordonantei de urgenta a guvernului nr. 9/2013, intrata in vigoare la data de 15 martie, timbrul de mediu va fi platit o singura data, la prima inmatriculare pe piata din Romania sau la prima transcriere, dar nu si in cazul tranzactiilor civile (mostenire sau partaj). Cei care au platit actuala taxa de poluare nu vor mai plati timbrul de mediu.
Timbrul este calculat in principal in functie de emisia de CO2, luat in calcul in intregime pentru timbru fata de 30% in legea in vigoare, inscrisa in cartea de identitate a masinii sau documentele de omologare.
Pe acelasi subiect: