"Rabla" nu mai este doar pentru masini noi! O divizie a Tiriac ia vouchere si pentru masini second-hand
TiriacAutoRulate, divizia de retail cu masini la mana a doua a Tiriac Holdings, a devenit la finele saptamanii trecute primul dealer de automobile second-hand care permite achizitia unei masini utilizand voucherele eliberate prin programul "Rabla", potrivit Ziarului Financiar. In schimbul unui tichet insa, dealerul auto second-hand ofera un discount de doar 2.100 de lei, fata de valoarea nominala de 3.800 de lei.
"Campania TiriacAutoRulate este un produs nou pentru clientii care desi au o masina care se poate incadra in programul Rabla, nu au posibilitatea sa-si achizitioneze o masina noua, ci una rulata, dar dintr-o sursa sigura", a spus Cristina Munteanu, directorul de comunicare al Tiriac Holdings.
Valoarea voucherului utilizat in cazul achizitiei unui automobil second-hand scade insa la 2.100 de lei, fata de 3.800 de lei, cat valoreaza daca se cumpara o masina noua.
Pe de alta parte, pe piata libera, in prezent voucherele sunt tranzactionate cu preturi cuprinse intre 1.000 si 1.500 de lei, preturile acestora urmand sa mai scada dupa ce Guvernul a suplimentat cu inca 50.000 de tichete valorice programul, la un total de 110.000 de tichete.
Citeste articolul integral in Ziarul Financiar
Pe acelasi subiect: