Poti cumpara oricate masini vrei prin programul Rabla!
Programul Rabla incepe anul acesta la sfarsitul lunii februarie si, ca noutate, Ministerul Mediului a anuntat ca nu exista nicio restrictie privind comercializarea ulterioara a voucherelor.
Cu alte cuvinte, dai rabla, iei voucherul si il dai mai departe cui vrei tu. De cealalta parte, o persoana poate prezenta oricate vouchere doreste la dealer, insa reducerea pentru un automobil cumparat este de 2.700 de euro, adica in limita a trei vouchere. In plus, producatorii nu vor mai avea un numar-limita de masini pe care le pot vinde prin program.
"A aparut ordinul de ministru, am finalizat discutiile cu REMAT, persoanele fizice si cele juridice pot merge cu oricate vouchere doresc, la orice producator. Persoanele juridice pot lua masini numai pana in limita a 200.000 euro", a spus ministrul Mediului si Padurilor, Laszlo Borbely.
Pe de alta parte, in 2010 la program poate participa orice dealer, asadar nu vor mai exista liste si producatorii nu vor mai avea cote prestabilite, ca pana acum. Iar in ceea ce priveste bugetul total, "acesta e in prezent de 228 milioane lei, dar este deschis", a mai precizat ministrul Borbely.
Romanii au cumparat anul trecut numai 32.327 de masini noi prin programul Rabla din cele 60.000 de autoturisme alocate, aceasta fiind cea mai scazuta rata de succes a programului de la lansarea sa in 2005.
In 2008, rata de succes a programului a fost 76%, fiind inregistrate 30.466 de cereri de casare a masinilor. In 2007, din 16.500 masini au fost vandute 16.444, inregistrandu-se cea mai mare rata de succes a programului (99%), de la lansarea sa in 2005. In 2005 au fost date 14.607 masini, in 2006 - 15.110, ratele de succes fiind de peste 90%, potrivit datelor AFM.
Programele de prime de casare pentru stimularea vanzarilor de masini noi implementate de mai multe state europene, printre care Germania, Italia, Spania, Franta, Marea Britanie, precum si de SUA, au inregistrat un succes mult mai mare decat programul similar din Romania.