Unul dintre marii producatori auto din Germania va deschide o fabrica la noi, declara Ponta
UPDATE: Una dintre marile companii germane din industria auto va deschide o fabrica in Romania. Board-ul firmei urmeaza sa adopte o decizie finala in acest sens, a declarat premierul Victor Ponta.
"Zilele trecute, in sedinta de guvern, pe lista confidentiala pentru ca asa a fost intelegerea, am aprobat un memorandum de intelegere cu una din cele mai mari si mai prestigioase companii din Germania, care va deschide o fabrica in Romania. Nu stiu daca e cea mai mare, dar poate ca e una din cele mai faimoase. Intelegerea dintre noi este sa anuntam impreuna acest lucru", a spus prim-ministrul in cadrul unei emisiuni televizate.
Intrebat in ce domeniu va investi aceasta companie, premierul a aratat ca este vorba de un domeniu "foarte drag" Romaniei, in care lucreaza deja doi mari producatori importanti. Intrebat daca este vorba de domeniul auto, Victor Ponta a raspuns: "Doamne ajuta sa putem sa dam impreuna aceasta stire".
El a precizat ca investitia va fi anuntata imediat ce board-ul companiei va aproba ultima decizie in acest sens.
In urma cu cinci ani, Guvernul s-a aflat in discutii cu grupul german Daimler, care hotarase sa construiasca o noua fabrica pentru productia de automobile Mercedes Benz in Europa de Est. In final, Daimler a decis insa sa deschida fabrica in Ungaria, la Kecskemét, oras situat la aproape 80 de kilometri de Budapesta, cu o investitie de 800 milioane de euro si 2.500 locuri de munca asigurate.
La acel moment, oficiali guvernamentali au declarat pentru Mediafax ca si Audi, divizia de lux a grupului german Volkswagen, vrea sa produca autovehicule in Romania.
In prezent, companiile care produc autoturisme in Romania sunt Dacia Renault si Ford.
Pe acelasi subiect: