Mercedes-Benz vrea sa produca peste zece modele electrice in 2025. Primul – EQ, va fi gata pana in 2020
Mercedes-Benz va produce primul model al noului brand EQ in fabrica din Bremen, pana in 2020, informeaza compania, intr-un comunicat.
Modelul de productie va avea la baza modelul EQ, un autovehicul electric cu aspectul unui SUV Coupé, care a fost prezentat la Salonul Auto de la Paris 2016, in septembrie.
Cu o autonomie de pana la 500 de kilometri, EQ este o parte a strategiei corporate pentru mobilitatea viitorului, exprimata de strategia CASE - Conectat, Autonom, Servicii Integrate si Electric Drive, arata comunicatul.
Mercedes-Benz Cars isi propune sa aiba in portofoliul sau peste zece autovehicule in intregime electrice pana in anul 2025. Noile autovehicule electrice pot fi construite in cadrul retelei globale de productie existente, cu fabrici pe patru continente.
"In cadrul procesului de productie, lucram intens la pregatirea ofensivei noastre electrice. In acest context, estimam ca putem produce autovehicule electrice in toate fabricile Mercedes-Benz Cars. Am inceput deja pregatiri intense in Bremen. In general, noua noastra organizare in procesul de productie a devenit extrem de flexibila, ceea ce ne permite sa reactionam rapid in cazul cresterii cererii clientilor", a declarat Markus Schäfer, membru al Consiliului de administratie al diviziei Mercedes-Benz Cars, responsabil pentru productie si Supply Chain Management.
Portofoliul de produse al fabricii din Bremen este format in prezent din zece modele diferite. Pe langa autovehiculele conventionale cu motoare cu ardere interna, hibrizii plug-in ai Clasei C si GLC ies, de asemenea, de pe linia de productie. In plus, GLC F-Cell - primul autovehicul fuel-cell din lume cu tehnologie plug-in - va fi produs in Bremen.
Bateria pentru noul autovehicul electric va fi dezvoltata de catre filiala Daimler ACCUMOTIVE si produsa in Kamenz (Saxonia). Productia este in prezent extinsa, in contextul strategiei corporate CASE, cu o investitie de 500 de milioane de euro, generand una dintre cele mai mari si mai moderne fabrici de baterii din Europa.
Fabrica Mercedes-Benz din Bremen este cel mai mare angajator privat din regiune, cu peste 12.500 de angajati. Zece modele diferite sunt asamblate aici, in acest moment: Clasa C Saloon, Estate, Coupé si Cabriolet, Clasa E Coupé si Cabriolet, SUV-urile GLC si GLC Coupé, precum si cele doua masini sport SLC si SL.
Divizia Mercedes-Benz Cars Operations este responsabila pentru productia de autoturisme in 28 de locatii din intreaga lume, ca parte a unei retele care implica aproximativ 78.000 de angajati. Aceasta include functiile centrale de planificare a productiei, dezvoltare a tehnologiei, logistica si calitate. Mercedes-Benz Cars a produs mai mult de doua milioane de autoturisme anul trecut, al cincilea record consecutiv.
Mai multe despre:
#Mercedes-Benz#masini electrice
Pe acelasi subiect: