Masinile fara sofer ale Google pot circula fara probleme si in traficul urban, dupa performanta de pe autostrazi. In America se fac legi pentru ele
Google a depasit un moment de referinta in proiectarea unui automobil capabil sa ruleze fara sofer, masinile testate fiind capabile sa circule nu doar pe autostrata, ci si in conditii de trafic urban, relateaza CNBC.
"Suntem tot mai optimisti ca ne indreptam spre indeplinirea unui obiectiv realizabil, un vehicul care sa opereze integral fara interventie umana", potrivit unei postari pe blog a sefului de proiect, Chris Urmson, prima informare oficiala facuta de Google pe aceasta tema din 2012.
Urmson a spus ca masinile testate pot face fata unor mii de situatii din traficul urban, la care nu s-ar fi adaptat acum un an sau doi.
Proiectul apartine laboratorului Google X, care mai are in lucru dispozitive precum ochelarii inteligenti Google Glass si lentilele de contact care pot masura glicemia din lacrimi.
Obiectivul companiei este ca noua tehnologie a vehiculului fara sofer sa devina publica in 2017.
Initial, soferii ar trebui sa fie gata sa preia controlul asupra automobilului, in cazul unor erori ale computerului, dar promisiunea Google este ca in cele din urma nu va mai fi nevoie de contributia unui sofer, astfel ca pasagerii unui astfel de automobil vor putea sa citeasca, sa viseze cu ochii deschisi, sa doarma sau sa munceasca, in timp ce masina se va conduce singura.
Google sustine ca intr-o zi computerele vor conduce mult mai sigur decat oamenii, iar o parte din pledoaria companiei este ca masinile robotizate vor reduce semnificativ numarul victimelor din trafic.
Obiectivul Google este in prezent sa perfectioneze tehnologia instalata pe o flota de peste 20 de SUV-uri Lexus RX450H.
Senzori care includ sisteme radar si lasere creeaza in timp real harti 3D cu imprejurimile masinii, iar soft-ul Google sorteaza obiectele dupa patru categorii, respectiv vehicule in miscare, pietoni, biciclisti si obiecte fixe cum ar fi semnele de circulatie, curbele si masinile parcate.
Initial, sistemul de senzori era destul de rudimentar, astfel ca un grup de pietori era inregistrat ca o singura persoana. In prezent, tehnologia poate distinge persoanele si sa rezolve alte situatii, precum zonele construite si miscarile probabile ale biciclistilor.
"O mila parcursa in oras este mult mai complexa decat o mila pe autostrada, cu sute de obiecte diferite care circula dupa reguli diferite, pe o arie restransa", a scris Urmson pe blog.
Inainte de a face aceste progrese, reprezentantii Google se gandeau sa realizeze o harta cu toate semnele de circulatie din lume. In prezent, tehnologia poate recunoaste aceste semne, inclusiv cele folosite de cei care dirijeaza circulatia in zona scolilor.
Masina fara sofer a Google stie cand sa se opreasca, dar nu si cand sa porneasca, partial pentru ca este proiectata sa circule preventiv. Intr-o intersectie cu patru intrari, masinile Google au stat pe loc, in timp ce restul vehiculelor o traversau in diferite directii.
Google mai are de lucru si in cazul altor situatii. Intre acestea se afla intelegerea gesturilor facute de soferi intre ei sau circulatia pe ploaie sau ceata, pentru care este nevoie de senzori mai sofisticati.
Pana in prezent, masinile fara sofer ale Google au rulat aproximativ 700.000 de mile, majoritatea pe autostrada.
Departamentul auto din California este pe cale sa redacteze o legislatie pentru astfel de vehicule, in timp ce Nevada, Florida, Michigan si Washington D.C. au facut deja acest lucru.
Google nu a decis cum va comercializa tehnologia. Intre optiuni se afla colaborarea cu marii producatori auto sau cedarea tehnologiei catre acestia, asa cum a procedat cu sistemul de operare Android destinat smartphone-urilor.
Mai multe despre:
#Google#masina fara sofer
Pe acelasi subiect: