Herbert Diess, numit director general al Volkswagen, în locul lui Matthias Mueller. Grupul german trece prin cea mai mare restructurare din ultimii ani
Herbert Diess, Volkswagen
Grupul auto german Volkswagen a anunţat joi seară numirea şefului diviziei VW, Herbert Diess, în postul de director general, în cadrul unei restructurări de amploare care include regruparea multiplelor mărci de autoturisme în trei divizii şi pregătirea divizie de camioane pentru o posibilă listare la bursă, transmite Reuters.
Toate aceste planuri au fost anunţate joi la finalul unei reuniuni de urgenţă a Consiliului de supervizare, la care s-a luat decizia înlocuirii directorului general Matthias Mueller cu Herbert Diess, precum şi restructurarea grupului care produce motociclete, autobuze, camioane şi mai multe mărci de autoturisme precum Volkswagen Bentley, Porsche, Audi, Scania şi Skoda, scrie Agerpres.
Aceasta este cea mai mare restructurare a Volkswagen după ce grupul a devenit un conglomerat regrupând peste 10 mărci sub conducerea lui Ferdinand Piech, unul din nepoţii lui Ferdinand Porsche, cel care a conceput legendarul model VW Beetle.
Conform planurilor anunţate joi seară, Volkswagen se va împărţi în şase noi domenii de activitate, plus un portofoliu pentru China, în cadrul eforturilor de descentralizare a responsabilităţilor şi de îmbunătăţire a eficienţei. Divizia de camioane şi autobuze va fi transformată într-o companie publică, un preludiu pentru o posibilă listare. Mărcile de autoturisme din cadrul grupului vor fi reorganizate în trei divizii: Volume, Premium şi Super Premium.
Analiştii au salutat numirea în funcţia de CEO a lui Herbert Diess, un fost director de la BMW care de la numirea sa în fruntea mărcii VW în anul 2015 a reuşit să dubleze profitabilitatea acestei mărci.
"Diess este un om de acţiune şi cea mai plauzibilă alegere pentru a conduce Volkswagen în noua fază de transformare", a declarat Frank Schwope, analist la Nord LB care recomandă investitorilor să cumpere acţiuni Volkswagen.
Pe lângă numirea lui Herbert Diess în postul de CEO, Consiliul de supervizare de la Volkswagen a mai decis joi înlocuirea directorului de resurse umane Karlheinz Blessing cu actualul purtător de cuvânt al comitetului de întreprindere Gunnar Kilian, o decizie interpretată de analişti ca o concesie făcută sindicatelor, cu care Herbert Diess a avut numeroase conflicte în trecut.
Matthias Mueller pleacă de la conducerea celui mai mare constructor auto mondial după doar trei ani. În luna septembrie 2015, Volkswagen a recunoscut că a utilizat un software pentru a eluda standardele de emisii poluante, scandal care a provocat demiterea directorului general de atunci Martin Winterkorn şi numirea lui Matthias Mueller.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS