"Pentru masinile mai vechi de 8 -10 ani am putea decide cresterea taxei auto fata de nivelul anuntat anterior in limita a 5% in plus, pentru ca vor circula mai mult prin Romania", a declarat ministrul Mediului, spunand ca va face aceasta propunere in sedinta de astazi a Guvernului.
In Uniunea Europeana, principiul care se aplica este ca in functie de vechimea masinii, aceasta circula mai putin si nu mai mult.
"Taxa auto se va mari, de la 1 ianuarie 2011, cu intre 25 si 50 la suta, pentru ca nu putem permite sa dam 700 de milioane de lei pentru casarea masinilor second-hand aduse din alta parte si sa umplem Romania de masini de care se scapa alte tari si sa polueze Romania. Daca cineva isi permite sa aduca masini care polueaza in Romania, atunci sa plateasca. Speram ca Ordonanta de Urgenta cu detalii sa se finalizeze in doua-trei saptamani", spunea recent, mai exact in urma cu aproximativ 2-3 saptamani, ministrul Mediului.
Potrivit acestuia, in ultimul an au fost aduse in Romania 120.000 de masini second-hand, din care foarte multe mai vechi de zece ani.
Care erau valorile anuntate anterior si la care se va aplica majorarea?
Potrivit valorilor anuntate anterior, proprietarii de masini ar putea plati in 2011 o taxa de poluare cuprinsa intre 32.000 de euro pentru inmatricularea unei masini non-Euro cu motor de 3.200 de centimetri cubi, veche de 20 de ani si 91 de euro pentru un autoturism nou Euro 5, cu motor de 1,1 litri, scutit in prezent de la taxare.
Cea mai mare valoare a taxei de poluare pentru anul 2011 ar urma sa fie de 32.000 de euro si ar putea fi platita pentru inmatricularea unei masini cu motor de 3.200 de centimetri cubi, veche de 20 de ani.
Valoarea actuala a taxei de inmatriculare pentru aceeasi masina cu motor non-Euro de 3,2 litri si veche de 20 de ani este de 30.720 de euro.
La motoarele Euro 1 de 3,2 litri, vechi de 18 ani taxa va ajunge la 13.120 de euro, fata de 10.240 de euro cat este in prezent.
Proprietarii de masini cu motor Euro 2 de 3,2 litri vechi de 10 ani ar putea plati o taxa de inmatriculare de 21.770 de euro, fata de 17.408 euro in prezent.
Pentru un motor cu aceeasi capacitate cilindrica, 3,2 litri, insa de standard Euro 3, cu o vechime de cinci ani, taxa de inmatriculare va fi de 11.668 de euro, fata de 8.891 de euro cat se plateste in prezent. Pentru acelasi motor si acelasi standard Euro 3, insa cu o vechime de sase ani, taxa ajunge la 10.727 euro, fata de 8.174 euro.
La o masina Euro 3 cu un motor de 1.400 cmc veche de sapte ani taxa va fi 998 de euro, fata de 673 cat este in prezent, pentru o vechime de opt ani taxa va fi 880, fata de 594 de euro, iar pentru autoturismele vechi de zece ani proprietarii ar urma sa plateasca 665 de euro, fata de 448 de euro.
Inmatricularea unei masini cu o motorizare Euro 4 de 1.400 de cmc veche de un an va fi taxata cu 483 de euro, fata de 380 de euro cat este in prezent.
Aceeasi motorizare, dar pentru o masina veche de trei ani implica plata unei taxe de 399 de euro, fata de 315 cat este in prezent. In cazul unei motorizari Euro 4 de 2.000 de cmc cu o vechime de doi ani taxa va fi 1.326 de euro, fata de 1.060 cat este in prezent.
Pentru o masina noua cu motor Euro 5 de 3.000 de centimetri cubi se va plati o taxa de 1.950 de euro, iar aceeasi motorizare pe o masina veche de doi ani implica o taxa de 1.541 de euro.
In cazul unei masini Euro 5 de 2.000 de cmc, veche de doi ani, proprietarii ar urma sa plateasca din 2011 o taxa de inmatriculare de 507 euro.
Totodata, o motorizare Euro 5 de 1.100 de cmc, care in prezent este scutita de taxa, va fi taxata cu 116 euro in cazul unei masini noi si cu 91 de euro in cazul unui autoturism vechi de doi ani.