Ford a prezentat masina care ar putea fi asamblata la Craiova, dupa B-Max. Strategia companiei pentru a reveni pe piata europeana FOTO
UPDATE Grupul american Ford Motor Co., care detine fabrica de automobile de la Craiova, a prezentat vineri noul plan strategic pentru Europa, anuntand introducerea mai multor noi modele pe continent in urmatorii doi ani, in paralel cu reducerea pierderilor din regiune, potrivit WSJ.com.
"In pofida conditiilor economice dificile din viitorul apropiat, Europa prezinta o oportunitate semnificativa pentru crestere profitabila. Astazi, acceleram introducerea noilor produse in Europa, mizand pe proiectul One Ford (...) la fel cum am facut-o cand ne-am transformat afacerile din America de Nord", a declarat Alan Mulally, presedinte si CEO al Ford, intr-un comunicat transmis vineri de companie.
Noile modele Fiesta si Kuga, din clasa compacta, vor fi produse in Europa si vor fi disponibile pe pietele de pe continent inainte de sfarsitul acestui an.
Vor urma alte doua noi modele, care vor fi produse cel mai probabil in afara Europei si exportate catre continent. Prin aceasta strategie, Ford ar trebui sa poata aduce in Europa noi modele fara a investi in productie pe continent, potrivit WSJ.com.
Grupul american a inregistrat in trimestrul al doilea pierderi de 404 milioane de dolari in Europa si a anuntat ca va ramane cu deficit si in a doua jumatate a anului.
"Cel mai important lucru pe care il putem face este sa recunoastem realitatea si sa dezvoltam un plan prin care sa ne adaptam", a afirmat Mulally la o conferinta de presa sustinuta vineri la Amsterdam, potrivit WSJ.com.
Compania a anuntat ca SUV-ul Edge si cunoscutul model sport Mustang, produse in Americade Nord, vor deveni disponibile in urmatorii ani si la dealerii din Europa. In urmtaoarele 18 luni, Ford va lansa SUV-ul compact EcoSport, care va fi produs in Brazilia, India, China si Tailanda.
Conducerea Ford a prezentat noile automobile la conferinta de la Amsterdam, in fata a 2.500 de dealeri, invitati si reporteri.
Alte modele pregatite de Ford pentru Europa sunt o noua varianta a sedanului Mondeo, o versiune pentru pasageri a autoutilitarei Transit Connect si alte vehicule comerciale.
Site-ul autoevolution.com scrie ca noul model prezentat de Ford – Transit Connect, care va fi disponibil la sfarsitul anului 2013, in Europa si America de Nord, ar putea fi asamblat in fabricile din din Romania si din Turcia, la fel ca si predecesoul sau, care se produce din 2009 la Craiova.
Linia Mondeo va include o motorizare turbo EcoBoost de 1 litru - motor fabricat, de asemenea, la Craiova, creat cu scopul de a reduce cat mai mult consumul de carburant. Motorul este prezent momentan numai pe autoturisme din clase mai mici, precum Focus. Clientii din Europa vor putea opta si pentru un model Mondeo cu propulsie hibrida.
Noul Mustang va fi lansat in 2014, reprezentantii companiei precizand ca modelul sport va avea un design "mai european" decat varianta actuala, care aminteste de muscle-car-ul american al anilor '60.
O versiune noua a unei vechi masini
Ford Motor a prezentat joi la salonul auto de la Amsterdam versiuni noi ale principalelor sale modele, printre care si un Mondeo asemanator cu Aston Marin, pentru a recastiga in Europa clientii corporatisti pierduti in favoarea automobilelor germane de lux, noteaza Bloomberg.
Timp de mai multe decenii Mondeo a fost automobilul de serviciu preferat in Europa, fiind incapator, confortabil si conservator si considerat perfect pentru directorii de mid-level, care au devenit cunoscuti ca "Mondeo Men".
Odata ce criza economica din Europa a dus la prabusirea vanzarilor de masini, brandurile germane de lux au intrat pe piata automobilelor pentru companii, transformand "Mondeo Men" in conducatori de BMW Serie 3, Audi A4 si Mercedes Clasa C. Vanzarile de automobile Mondeo au scazut cu 11,5% in acest an si cu aproape doua treimi in ultimii 10 ani.
"Daca sofezi pe autostrazile europene, sunt pline in timpul saptamanii de BMW Serie 3, cu oameni care se duc sa vanda produse sau la intalniri de afaceri. Acum zece ani ar fi fost plin de Ford Mondeo", a declarat Garel Rhys, presedintele Centrului pentru Cercetari in Industria Auto din Cardiff, Tara Galilor, scrie Mediafax.
Directorul general al Ford, Alan Mulally, a prezentat joi, in sala Ziggo Dome din Amsterdam, unde Madonna a sustinut un concert in iulie, mai multe versiuni noi ale principalelor modele ale companiei, printre care si Mondeo, proiectat sa arate cu un Aston Matin, masina preferata a lui James Bond si fosta divizie a Ford.
Mulally a mai prezentat o noua versiune a Fiesta si a anuntat ca va aduce automobilul sport Mustang in Europa. Alte masini prezentate sunt crossover-ul Kuga si SUV-ul compact Ecosport, care va fi disponibil pe piata europeana peste 18 luni si va concura cu modelul Juke.
Ford urmeaza sa aduca pentru prima oara in Europa SUV-ul de dimensiuni medii Edge. Grupul american intentioneaza ca in urmatorii sase ani sa vanda pe piata europeana 1 milion de SUV-uri.
"In ultimii cinci ani, segmentele SUV au fost singurele care au crescut in Europa si se anticipeaza ca tendinta va continua", a aratat directorul de marketing al Ford, Jim Farley.
Grupul anticipeaza ca segmentul SUV-urilor mici in Europa se va dubla in cinci ani, in timp ce vanzarile modelelor de dimeniuni medii vor urca cu o treime, Ford vizand o cota de piata de 10%.
Divizia europeana a Ford a inregistrat in trimestrul al doilea pierderi de 404 milioane de dolari, iar pe ansamblul acestui an acestea se vor ridica la 1 miliard de dolari, dublu fata de estimarile initiale ale companiei.
Ford mizeaza pe o strategie de constructie a tuturor automobilelor pe platforme comune la nivel mondial, care sa limiteze costurile, planul urmand sa fie accelerat in Europa, a aratat Mulally. In cinci ani, Ford anticipeaza ca 71% din gama de modele europene sa fie construita in acest sistem.
Sursa foto: autoevolution.com
Pe acelasi subiect: