Ford renunta la trei din cele sase zile anuntate fara productie la Craiova, dupa o comanda de 900 B-Max
Fabrica Ford de la Craiova. Sursa foto: Mediafax
Constructorul auto american Ford a primit o comanda suplimentara de aproximativ 900 de vehicule B-Max, pe care le asambleaza la fabrica din Craiova, iar in acest context a decis ca elimine trei zile din cele anuntate fara productie la unitatea din Romania in perioada urmatoare.
Ford a anuntat la inceputul lunii trecute ca a decis sa opreasca temporar productia B-Max timp de sase zile lucratoare in luna aprilie, opt zile in luna mai si noua zile in luna iunie, din cauza scaderii cererii la nivel european. Pe de alta parte, productia de motoare urma sa fie oprita in luna aprilie timp de trei zile lucratoare.
"Ca urmare a primirii unei comenzi de aproximativ 900 de vehicule B-Max, Ford Romania confirma ca va elimina trei dintre zilele fara productie anuntate pentru perioada urmatoare. Cererea vine de la clientii nostri din principalele piete Ford unde noi comercializam modelul B-Max. Ford va continua sa-si adapteze volumele de productie de la Craiova la cererea din piata", a declarat Ana-Maria Timis, purtatorul de cuvant al Ford Romania, noteaza Mediafax.
Asamblarea B-Max a fost oprita temporar si in lunile februarie - martie. Vanzarile B-Max pe pietele europene au scazut cu 11,5% in primele trei luni, la 16.800 unitati, potrivit datelor Ford, care a anuntat, incepand din vara anului trecut, mai multe opriri temporare ale productiei la fabrica din Craiova din cauza cererii scazute.
Modelul B-Max este produs doar la fabrica din Craiova, asamblarea fiind lansata la jumatatea anului 2012, iar masina este comercializata exclusiv pe piata europeana. Principalele piete pentru B-Max sunt Marea Britanie, Germania, Franta, Spania si Italia.
Ford a asamblat 18.221 de masini B-Max in primul trimestru al anului, acoperind 19% din productia auto locala in acest interval, iar aproape toate unitatile au mers la export.
Constructorul auto american produce in prezent la Craiova si motoare pe benzina EcoBoost de 1,0 litri si 1,5 litri, acesta din urma echipand modele produse in America de Nord si Asia.
Anul trecut, productia de automobile a fabricii din Craiova a fost oprita pentru aproximativ 35 de zile, in timp ce la motoare productia a fost sistata timp de sapte zile.
Pe acelasi subiect: