Este oficial: Renault investește 660 de milioane de euro în Iran, unde va produce Symbol şi noul Dacia Duster
Dacia Duster
Constructorul francez de automobile Renault a semnat luni un important acord în Iran, în vederea producerii la termen a 300.000 de maşini pe an în această ţară, printr-o co întreprindere care va face obiectul unei investiţii în valoare de 660 de milioane de euro, relatează AFP, preluată de News.ro.
Noua coîntreprindere va fi deţinută în proporţie de 60% de Renault, de 20% de Organizaţia pentru Înnoire şi Dezvoltare Industrială - un organism public iranian - şi de 20% de societatea privată iraniană Parto Neguine Nasseh.
”Prima fază a acestui acord în valoare de 660 de milioane de euro prevede construirea a 150.000 de maşini” pe an, a declarat Mansour Moazami, patronul Organizaţiei.
Coîntreprinderea va fi instalată la Saveh, la aproximativ 120 de kilometri sud-vest de Teheran, într-o uzină deja existentă, care va fi dezvoltată şi modernizată. Ea va produce modelele Renault Symbol şi noul Duster de la Dacia, o marcă românească achiziţionată de Renault.
Primele maşini produse aici vor fi vândute peste un an şi jumătate, a precizat Moazami.
A doua fază a proiectului va începe în 2019 şi va dura trei ani. Până atunci, producţia celor două modele Symbol et Duster va atinge 300.000 de maşini pe an.
Potrivit prevederilor acordului, 30% dintre vehicule şi piesele produse în această uzină iraniană vor fi exportate.
”Suntem bucuroşi să semnăm acest acord istoric (...). La Renault, Iranul este cunoscut prin marea sa capacitate industrială, infrastructurile sale în industria automobilelor, competenţele şi resursele sale umane şi poziţia sa geopolitică unică”, a declarat Thierry Bolloré, numărul doi în grupul grancez, care a semnat acordul.
”Este vorba despre un contract în domeniile investiţiilor, transferului de tehnologie, (de)localizării, dezvoltării telentelor iraniene, creării unui centru de inginerie şi producţiei de maşini moderne (...) şi exportului”, a continuat el.
Constructorul Renault este deja prezent în această ţară cu 80 de milioane de locuitori, printr-o capacitate existentă de producţie de 200.000 de vehicule pe an.
”Cooperarea noastră cu partenerii noştri istorici Iran-Khodro şi Saïpa va continua puternic şi se va dezvolta”, a mai spus Bolloré.
”Semnarea acestui nou joint-venture confirmă opţiunile strategice pe care le-am făcut în această ţară şi ne deschide noi perspective pe o piaţă care ar urma să atingă două milioane de vehicule în 2020”, a apreciat Stefan Mueller, un membru al Comitetului Executiv Renault, potrivit unui comunicat al grupului.
Producţia de automobile urmează să atingă anul acesta 1,6 milioane de vehicule.
Pe 21 iunie 2016, concurentul francez al Renault - grupul PSA - a semnat un acord final de coîntreprindere cu unul dintre partenerii săi istorici, Iran Khodro, în vederea producerii de maşini Peugeot, revenind astfel din punct de vedere industrial în ţară, în urma ridicării sancţiunilor internaţionale, după acordul în domeniul nuclear.
Coîntreprinderea PSA-Iran Khodro urmează să conducă la producţia de vehicule Peugeot 208, 2008 şi 301.
După încheierea acordului în domeniul nuclear, în iulie 2015, între Iran şi marile puteri, companii franceze au revenit în forţă în Iran.
Grupul francez Total, aflat la conducerea unui consorţiu internaţional împreună cu chinezii de la CNPCI, a semnat la începutul lui iulie un acord în domeniul gazelor naturale în valoare de 4,8 miliarde de dolari cu Teheranul, în vederea dezvoltării fazei a11-a a câmpului gazier offshore Pars-Sud, situat la Golful Persic.
Pe acelasi subiect: