Dacia a prezentat Bigster, conceptul unui model SUV de 4,6 metri lungime. Marca românească schimbă logo-ul și intră pe segmentul C
Dacia a prezentat, joi, conceptul unui model SUV de 4,6 metri lungime, care prefigurează soluţia pentru un vehicul de segment C accesibil la preţul unui model din segmentul inferior.
Potrivit unui comunicat al producătorului auto, conceptul Bigster încorporează valorile de simplitate şi autenticitate specifice mărcii Dacia. Proporţiile conceptului sunt în egală măsură contemporane şi atemporale, iar liniile sale simple inspiră robusteţe.
"Interiorul este la rândul său foarte primitor, fiind printre cele mai spaţioase din acest segment. Semnătura luminoasă în formă de Y este de acum mai amplă, accentuând aspectul robust specific modelelor SUV. Un aspect pus şi mai mult în valoare de culoarea verde închis a caroseriei. Conceptul Bigster nu încorporează artificii de design, precum elementele cromate sau ornamentele cu aspect de aluminiu. Avem de-a face cu un SUV autentic, opţiunea asumată în acest caz fiind cea a utilizării de piese din material plastic reciclat pentru toate protecţiile laterale", se precizează în comunicat.
Conform sursei citate, conceptul Bigster, anticipând un viitor model reprezentativ al gamei Dacia, poate fi echipat cu motorizări alternative şi hibride, asigurând astfel adaptarea permanentă atât la nevoile clienţilor, cât şi la evoluţia reglementărilor în domeniul auto.
"Conceptul Dacia Bigster exprimă viitoarea evoluţie a mărcii. Este un vehicul care oferă ceea ce este esenţial, evocând spiritul de aventură şi aducând în plus o tuşă 'cool'. Bigster este dovada faptului că un vehicul accesibil poate fi şi atractiv. Noi, cei de la Dacia, credem acest lucru iar dovada este conceptul prezentat azi", a declarat, conform comunicatului, Alejandro Mesonero-Romanos, director de design Dacia.
Dacia intră pe segmentul C, alături de Lada
Cu ocazia prezentării de către Groupe Renault, joi, a planului său strategic "Renaulution", marca Dacia şi-a dezvăluit strategia pentru următorii cinci ani.
Astfel, prin crearea noului business unit Dacia-Lada, Dacia îşi va spori eficienţa şi competitivitatea şi îşi va extinde atât prezenţa pe pieţele externe, cât şi gama de modele prin abordarea segmentului C, iar conceptul Bigster prefigurează deschiderea gamei Dacia către noi orizonturi.
Pentru marca Dacia, plan strategic "Renaulution" prezentat joi prevede că: "Dacia va evolua pentru a deveni mai atractivă, păstrându-şi însă atributele specifice". La rândul său, marca Lada va rămâne la rândul său o marcă sinonimă cu robusteţea şi soliditatea. "Ambele mărci vor continua să propună produse accesibile, utilizând tehnologii verificate şi destinate unor clienţi interesaţi să facă o achiziţie raţională. Atât Dacia cât şi Lada vor include în viitor şi vehicule din segmentul C", precizează grupul auto francez.
Pentru a creşte eficienţa mărcilor Dacia şi Renault, planul strategic prevede: reducerea numărului de platforme de la 4 la 1; reducerea diversităţii de caroserii de la 18 la 11, având ca rezultat capacitatea de a fabrica, în medie, 1,1 milioane de vehicule pe platformă faţă de 0,3 milioane de unităţi în prezent.
La acestea se adaugă: lansarea a şapte modele până în 2025, dintre care două în segmentul C, relansarea unor modele emblematice şi eficienţă în emisiile de CO2 prin exploatarea activelor tehnologice ale Grupului (GPL în cazul ambelor mărci, E-Tech în cazul Dacia).
În 2020, grupul auto Renault, proprietarul Dacia, a vândut 2,949 milioane vehicule la nivel global, în scădere cu 21,3% comparativ cu 2019, pe o piaţă auto globală care a scăzut cu 14,2% din cauza pandemiei de coronavirus. Vânzările de autoturisme şi utilitare marca Dacia au scăzut cu 29,2% în 2020, până la 520.765 unităţi.
Renault anunță reduceri masive de costuri
Grupul auto francez Renault şi-a fixat ca obiectiv îmbunătăţirea profitabilităţii şi majorarea reducerilor de costuri, în noul plan strategic "Renaulution" prezentat joi de directorul general Luca de Meo, transmite Bloomberg.
Conform acestui plan, grupul Renault vrea să atingă o marjă operaţională de 3% până în 2023, pentru ca în 2025 să atingă o marjă operaţională de cel puţin 5%. Comparativ, în 2019, Renault a avut o marjă operaţională de 4,8%, însă asta a fost înainte ca Renault să înregistreze pierderi record din cauza pandemiei de coronavirus.
De asemenea, în planul strategic prezentat joi, Renault a dezvăluit că intenţionează să îşi reducă şi mai mult costurile, cu 2,5 miliarde de euro până în 2023, cu 500 milioane de euro mai mult decât estima anterior, şi cu cinci miliarde de euro până în 2025.
"Planul Renaulution consistă în orientarea companiei în ansamblul ei, de la generarea de volume, la crearea de valoare. Mai mult decât o redresare, este vorba de o transformare profundă a modelului nostru de companie. Această eficacitate crescută va alimenta viitoarea noastră gamă de produse : tehnologice, electrificate şi competitive. Va alimenta totodată, forţa mărcilor noastre, fiecare cu propriile ei teritorii clare şi diferenţiate; responsabile de rentabilitatea lor şi de satisfacţia clienţilor. Până în 2030, vom trece de la o companie auto care utilizează tehnologie la o companie tehnologică, folosind maşini, unde 20% din venituri vor proveni din servicii de date, din comerţ şi din energie", a explicat explică Luca de Meo, CEO Groupe Renault, potrivit Agerpres.
Groupe Renault, producător auto din anul 1898, este un grup internaţional prezent în 134 de ţări, care a vândut aproape 3,8 milioane de vehicule, în 2019. În prezent, compania are peste 180.000 de angajaţi, 40 de fabrici şi 12.700 de puncte de vânzare în întreaga lume.
Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999 şi relansată în 2004 cu modelul Logan. Ulterior, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.
Pe acelasi subiect: