Cel mai mare producator auto din China vrea tehnologie din Silicon Valley ca sa-si creasca vanzarile
SAIC Motor, cel mai mare producator auto din China, va infiinta un fond de investitii in companii start-up in Silicon Valley, prin intermediul caruia sa obtina acces la tehnologie avansata, pentru a-si intari brandul pe piata chineza, unde marcile locale pierd teren in fata rivalilor straini.
Presedintele SAIC Motor, Chen Hong, a anuntat planul la o intalnire cu actionarii, potrivit Wall Street Journal. SAIC discuta cu investitori in startup-uri din Silicon Valley in privinta unei posibile colaborari, a spus el, fara sa dea nume.
In Silicon Valley isi au sediul multe dintre companiile mari din IT, precum Facebook si Google, iar concentrarea mare de specialisti din IT si investitori dispusi sa finanteze diverse proiecte, in schimbul unei participatii, reprezinta mediul propice pentru inovatie.
Cota de piata a producatorilor chinezi de autovehicule a scazut in mai de la 39,4% anul trecut la 36,5% in acest an, a noua luna de declin.
Companiile straine care produc masini la preturi tot mai mici intra pe un segment al pietei chineze dominat de companiile locale, a declarat presedintele SAIC.
"Construirea unui brand este o munca dificila si de durata. Dupa vanzari, SAIC este o companie mare. Dar cand vine vorba de tehnologii cheie, nu suntem nici pe departe destul de puternici. In Silicon Valley se afla multe dintre companiile tinere din tehnologie. O prezenta acolo ne-ar intari capacitatea de inovare", a afirmat el.
Pe langa prezenta in SUA, compania construieste un centru de cercetare la Shanghai, care se va concentra pe tehnologii auto noi. Constructia va fi incheiata la mijlocul anului urmator.