Autoturismele second-hand au dominat piata in 2015. Marca auto preferata a romanilor
Numarul inmatricularilor de autoturisme second-hand a ajuns la 250.662 de unitati in 2015, o crestere cu aproape 14% fata de aceeasi perioada din anul precedent, potrivit statisticii Directiei Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor.
La nivelul lunii decembrie 2015, au fost inmatriculate 23.800 de autoturisme rulate, mai multe cu 24,86% fata de decembrie 2014, cand s-au inregistrat 19.062 astfel de masini.
Marca auto second-hand preferata a romanilor a ramas, la nivelul anului 2015, Volkswagen, cu un total de 71.631 de inmatriculari, in crestere cu 14,41% fata de aceeasi perioada din 2014.
Topul preferintelor continua cu: Opel (43.261 unitati, +10,48%), Ford (29.140 unitati, +12,51%), BMW (18.129 unitati, +24,65%), Audi (17.718 unitati, +22,13%), Skoda (11.685 unitati, +20,46%), Renault (10.022 unitati, +13,62%) si Mercedes-Benz (9.428 unitati, +13,56%).
La sfarsitul anului 2015, au fost inmatriculate in Romania 331.814 de autoturisme noi si second-hand, in crestere cu 14,38% comparativ cu anul precedent, potrivit DRPCIV.