Aston Martin se extinde dincolo de industria auto si incepe sa vanda carucioare pentru copii, iahturi si genti de mana de lux
Aston Martin
Constructorul auto britanic Aston Martin, cunoscut pentru automobilele sale sportive utilizate in filmele din seria James Bond, a decis sa isi extinda activitatile dincolo de industria auto prin intrarea pe segmentul iahturilor, apartamentelor si gentilor de mana, transmite Bloomberg.
Un nou magazin in cartierul exclusivist Mayfair din Londra este ultima incercare a celor de la Aston Martin de a pozitiona marca drept un furnizor de mai multe produse de lux, nu doar automobile.
Chiar daca in prezent magazinul din Mayfair ofera doar carucioare pentru copii la un pret de 3.000 de lire sterline (3.980 de dolari) sau genti de mana la un pret de 1.100 de lire sterline, ambitiile Aston Martin sunt mult mai mari.
"Nu ar fi grozav sa stai intr-un apartament de lux Aston Martin, cu un Aston Martin in parcare si cu un iaht Aston Martin ancorat in port?", a spus directorul general Andy Palmer, la inaugurarea noului magazin.
Producatorul de automobile Aston Martin a sarbatorit la sfarsitul anului 2014 o jumatate de secol de parteneriat cu seria de filme James Bond, parteneriat care a inceput in 1964 prin folosirea unui model DB5 in filmul "Goldfinger", in care rolul agentului 007 a fost interpretat de Sean Connery.
Aston Martin, companie controlata de fondul italian de private equity Investindustrial si grupul kuweitean Tejara Capital, produce o gama extinsa de automobile la actuala sa uzina de la Gaydon, centrul Angliei, insa in ultimii ani a inregistrat o scadere a vanzarilor dupa criza financiara din 2007/2008. Obiectivul Aston Martin este sa-si majoreze de patru ori capacitatea de productie pana la aproximativ 15.000 de vehicule pe an la finele acestui deceniu.
Mai multe despre:
#Aston Martin
Pe acelasi subiect: