Renault, Nissan si Daimler vor prezenta maine planul de asociere! Tinta: Economii de miliarde de euro!
Grupurile auto Renault, Nissan si Daimler vor prezenta maine planul de asociere si se asteapta sa economiseasca "miliarde de euro" prin sustinerea in comun a costurilor de dezvoltare, au declarat surse apropiate negocierilor dintre cei trei constructori auto.
Constructorul auto francez Renault, partenerul sau japonez Nissan si grupul german Daimler vor prezenta, miercuri, la Bruxelles, planul lor de asociere, potrivit unor surse din sectorul de profil, citate de Reuters.
Reprezentantii Renault si Daimler au discutat despre un parteneriat care sa le permita cresterea competitivitatii prin impartirea costurilor si o prezenta mai puternica pe piata.
"In aceasta dimineata (marti n.r.) a avut loc o reuniune extraordinara a conducerii Renault, referitoare la Daimler", a declarat o sursa apropiata situatiei, adaugand ca anuntul va fi facut miercuri, inainte de deschiderea burselor europene.
O alta sursa a confirmat ca parteneriatul va fi anuntat miercuri, iar ministrul francez al Industriei, Christian Estrosi, a spus ca membrii conducerii Renault s-au intalnit marti dimineata.
Reprezentantii Daimler, Renault si Nissan Europe au refuzat sa comenteze.
Grupurile vor anunta un acord care va include un schimb simbolic de actiuni, potrivit surselor.
Publicatia japoneza de afaceri Nikkei a relatat luni ca Renault si Daimler au convenit schimbul a 3% din titluri.
Renault detine o participatie de 44,3% la Nissan, in timp ce compania japoneza are in proprietate 15% din actiunile partenerului francez.
Daimler vrea sa beneficieze de experienta Renault in productia de masini mici, in timp ce grupul francez si Nissan ar putea beneficia de cunostintele constructorului german in domeniul motoarelor.
Renault, Nissan si Daimler doresc sa suporte in comun costurile dezvoltarii de noi platforme si tehnologii.
Intelegerea urmeaza colaborarilor anuntate de Volkswagen si Suzuki sau Fiat si Chrysler.
Renault, al doilea mare producator auto din Franta, a cumparat in 1999 o participatie la Nissan care ii confera controlul asupra producatorului auto nipon.
Alianta Renault-Nissan a incercat in 2006 sa inceapa o colaborare similara cu General Motors, pentru reducerea costurilor prin utilizarea in comun a capacitatilor de productie, dezvoltare si achizitii, insa discutiile au fost abandonate.
Pe acelasi subiect: