Acţiunile Renault, la cel mai redus nivel din ultimii şase ani, după apariția informațiilor privind un posibil divorț de Nissan
Potrivit Financial Times, planurile şefilor de la Nissan includ terminarea cooperării cu Renault în sectoarele producţiei şi ingineriei precum şi o modificare a componenţei Consiliului de Administraţie de la Nissan.
Existenţa acestor planuri este o ultima dovadă a creşterii tensiunilor în sânul unei alianţe care în ultimele două decenii a fost ţinută de Ghosn, fost director şi preşedinte al ambelor companii.
"Credem cu fermitate că relaţia dintre Renault şi Nissan şi în consecinţă alianţa este ruptă şi cel mai probabil dincolo de punctul în care să mai poată fi reparată", susţin analiştii de la Evercore ISI, care au o recomandare de tip 'underperform' pentru acţiunile Renault.
Renault şi Nissan au un parteneriat din 1999, în care Renault deţine 44,3% din acţiunile Nissan, în timp ce Nissan controlează un pachet de 15% din acţiunile Renault, dar nu are drepturi de vot la grupul francez. Alianţa Renault-Nissan, extinsă în 2016 prin includerea Mitsubishi, a devenit unul dintre cei mai mari producători mondiali de automobile.