City Insurance a plătit în primele şapte luni daune totale de 143 de milioane de euro
Asigurari
Societatea de Asigurare Reasigurare City Insurance a plătit în primele şapte luni daune totale de 143 de milioane de euro, echivalentul a 681 milioane de lei, corespunzător unui număr de 93.761 de dosare, informează compania.
Potrivit companiei, în perioada 1 ianuarie - 31 iulie 2019, City Insurance a raportat prime brute subscrise în valoare de 239 de milioane de euro, echivalentul a 1,132 miliarde de lei, iar numărul poliţelor emise s-a ridicat la 4,07 milioane.
Datele oferite de companie vin ca reacţie în urma unor articole apărute în presă cu privire la o cerere de intrare în faliment a asigurătorului depusă în instanţă de Grupul de firme AutoCar pentru datorii restante de peste un milion de lei.
"Din acest punct de vedere, precizările ASF apărute în presă - 'Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) supraveghează îndeaproape societăţile de asigurare autorizate. În cazul în care sunt constatate disfuncţionalităţi în ceea ce priveşte activitatea acestora sau respectarea cerinţelor de capital, ASF dispune măsurile prevăzute de legislaţia în vigoare, cum de altfel a şi făcut recent. Compania City Insurance este stabilă din punctul de vedere al indicatorilor de solvabilitate' ne scutesc de alte comentarii pe acest caz punctual", se spune în comunicatul asigurătorului.
Grupul AutoCar, format din trei firme care administrează unităţi service, a anunţat luni că cere falimentul City Insurance şi a notificat Autoritatea de Supraveghere Financiară cu privire la cererea de faliment a societăţii, dar instituţia susţine că asigurătorul este stabil din punct de vedere al indicatorilor de solvabilitate.
"Grupul de firme AutoCar, format din trei firme care administrează unităţi service, a notificat Autoritatea de Supraveghere Financiară cu privire la cererea de faliment a societăţii de asigurări City Insurance şi a înaintat instanţelor de judecată solicitarea privind cea mai mare firmă de asigurări din România. City Insurance, cea mai mare firmă de asigurări din România, are datorii restante de peste un milion de lei (circa 1, 1 milioane lei, conform documentelor oficiale) către grupul AutoCar. În consecinţă, Autocar, Autocar and Trucks şi Standocolor au solicitat, atât Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), cât şi instanţelor de judecată, falimentul City Insurance", se spune într-un comunicat al grupului.
Conform documentului, societatea de asigurări se află în incapacitatea de plată a acestor datorii, care sunt mai vechi de 120 de zile, iar suma de plată pe care City Insurance o are, actualizată cu dobânzile şi penalizările legale, depăşeşte 3 milioane de lei.
"Este cel puţin bizar să asistăm doar după câţiva ani la o reeditare a falimentului Astra, dar de data aceasta cu consecinţe mult mai mari pentru întreaga piaţă. Societatea City Insurance deţine în prezent peste 45% din piaţa RCA, iar societăţile Astra şi Carpatica nu depăşeau împreună 33% cota de piaţă RCA în momentul falimentului. Consiliul Concurenţei trebuie să se autosesizeze de urgenţă, societatea de asigurări având în prezent o cota de piaţă care reprezint fără doar şi poate un mare risc sistemic", potrivit Autocar.
În schimb, ASF susţine că asigurătorul este stabil din punct de vedere al indicatorilor de solvabilitate.
"Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) supraveghează îndeaproape societăţile de asigurare autorizate. În cazul în care sunt constatate disfuncţionalităţi în ceea ce priveşte activitatea acestora sau respectarea cerinţelor de capital, ASF dispune măsurile prevăzute de legislaţia în vigoare, cum de altfel a şi făcut recent. Compania City Insurance este stabilă din punct de vedere al indicatorilor de solvabilitate", se arată într-un răspuns oferit Agerpres.
Mai multe despre:
#City Insurance#asigurari
Pe acelasi subiect: