A aparut tehnologia care transforma hartia in touchscreen. Va fi disponibila pe piata in 2014
Ne-am obisnuit deja ca telefoanele, tabletele si calculatoarele sa fie touchscreen. O cunoscuta companie japoneza duce insa totul cu un pas mai departe, prin dezvoltarea tehnologiei care transforma aproape orice suprafata intr-un ecran tactil.
Japonezii de la Fujitsu au pus la punct un sistem prin care detecteaza orice atingi cu degetul in lumea reala, indiferent de suprafata despre care este vorba, scrie DigInfo, citat de Mashable.
O bucata de hartie se poate transforma astfel foarte usor in touchscreen, iar mult folositele functii copy-paste pot fi activate doar printr-o miscare a degetului.
"Sistemul nu foloseste vreun hardware special. Consta de fapt dintr-un dispozitiv simplu, ca o camera web atasata unui videoproiector. Totul sta in tehnologia de procesare a imaginii", explica Taichi Murase, cercetator la Media Service System Lab, de la Fujitsu.
In prezentarea video se vede cum datele de pe o bucata de hartie pot fi selectate, procesate si copiate in memoria calculatorului prin gesturile mainii. Tehnologia functioneaza si pe suprafetele curbe sau neregulate, asa ca acelasi procedeu de copiere este posibil si in cazul cartilor.
Sistemul este deocamdata in faza de teste, insa cercetatorii de la Fujitsu isi doresc ca in 2014 sa scoata deja pe piata o versiune comerciala.