Vremea capricioasă reduce producția de miere. Crește cererea pentru export
Miere
Vremea capricioasă din acest an reduce producţia de miere la 60% - 70% din ceea ce se obţine într-un an bun cu valori de 25.000 - 27.000 de tone, însă preţul mierii nu va creşte, susţine preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România (ACA), Ioan Fetea.
"A fost o iarnă uşoară, caldă, care a dus la creşterea consumului de mâncare şi fiind temperaturi crescute albinele şi-au început mai repede activitatea. Acest lucru a presupus nişte eforturi şi pentru apicultori de a le hrăni suplimentar. Cu toate acestea, albinele nu au ieşit chiar atât de dezvoltate din iarnă pe cât ne-am fi aşteptat. Culesul de rapiţă a fost compromis 50% pentru că au fost ploi, vânt şi zile reci şi nu s-a putut valorifica. Salcâmul a fost cel care a asigurat o producţie aproape de un an normal, între 14 şi 16 kilograme pe familia de albine. A urmat culesul de tei care în unele zone, mai ales în vestul ţării, a fost bun, undeva între 8 - 10 kilograme de miere pe familie, dar a fost compromis în sud, inclusiv în zona Ciucurova din judeţul Tulcea, care este cel mai mare masiv melifer silvic de tei din Europa. Şi aceasta tot datorită schimbărilor de vreme", a explicat Ioan Fetea, citat de Agerpres.
Acesta susţine că nici la floarea soarelui - care anul trecut a salvat producţia de miere - apicultorii nu au avut rezultate mai bune, pentru că a durat foarte puţin perioada de cules, în jur de 3 - 4 zile, şi nu s-a putut valorifica mai mult.
"Altă dată valorificam 10 -12 zile dacă erau culturi intercalate ca perioade de semănat. S-au făcut acum între 7 şi 9 kilograme de miere pe familie, iar în unele zone şi mai puţin. Anul apicol s-a terminat foarte repede. Mai este acum doar un cules de întreţinere, undeva la 30% - 40% din teritoriu, dar e un cules foarte slab. În Lunca Dunării va fi un spor de producţie, nu mare, undeva la 3 - 5 kilograme pe familie, dar este bun şi acesta pentru a completa rezervele, deoarece în majoritatea ţării mai trebuie suplimentată hrănirea de toamnă a albinelor. În aceste condiţii, producţia de miere estimez că se va situa între 18.000 - 20.000 de tone, adică 60% - 70% faţă de un an bun cu circa 25.000 - 27.000 de tone", a subliniat preşedintele ACA.
Pe de altă parte, în 2018 a crescut interesul pentru export de miere românească, "pentru că acum este nevoie de ea la cupajare, în amestecul acesta care nu este normal", comparativ cu anul trecut când exporturile au fost aproape de zero.
"Nu putem compara exporturile de anul acesta cu cele de anul trecut, pentru că în 2017 au fost aproape spre zero. Anul trecut a fost un adevărat declin. Acum avem solicitări de la vechii parteneri din Germania, Franţa, Belgia şi Italia", a adăugat reprezentantul apicultorilor.
Pe partea de miere bio, deşi există interes din partea apicultorilor de a intra pe acest segment, deoarece au solicitări pentru export, în ţară nu mai există sprijin financiar pe sectorul bio.
În ceea ce priveşte preţul mierii, şeful ACA a afirmat că nu ar exista motive ca acesta să crească, în condiţiile în care se aduce din afară şi se face această cupajare cu miere ieftină "de te miri de unde şi nu ştii ce e în borcan".
Potrivit ACA, în ultimii doi-trei ani, consumul de miere a înregistrat o creştere de 15%, până la 550 de grame pe locuitor pe an, însă şi în aceste condiţii România se află tot în sfârşitul clasamentului, la nivel european. Datele statistice arată că românii consumă de 3-4 ori mai puţin comparativ cu cele două kilograme consumate în Germania sau 1,5 kilograme în Olanda şi Belgia. Din păcate, tot din cifrele statistice se vede că românii consumă în fiecare zi 70 de grame de zahăr şi doar trei grame de miere.
România produce, în medie, 22.000 de tone de miere anual, clasându-se pe locul patru în Europa, iar efectivele au atins în anul 2015 un vârf de 1,47 milioane de familii de albine. În prezent există 1,450 milioane de familii de albine, creşterea anuală fiind de doar 3-5%.
La nivel naţional, sunt înregistraţi în jur de 40.000 de apicultori, peste 60% dintre aceştia fiind membrii ACA, cu un efectiv de 900.000 de familii de albine.
Mai multe despre:
#miere#apicultura
Pe acelasi subiect: