Primavara vine cu amenzi usturatoare pentru cei care isi lasa pamanturile nelucrate
Sunt in jur de doua milioane de hectare de parloga, intr-o tara care a fost candva granarul Europei. Vestea nu pare sa ii intimideze pe investitorii imobiliari care au cumparat terenuri arabile. "Noi ne pricepem la constructii, nu la agricultura ", spun acestia, uitand ca nici afacerile lor nu sunt tocmai la apogeu.
Cristian Tantareanu are in jur de 50 de hectare de teren agricol in zona Corbeanca. A cumparat initial pamantul ca sa construiasca pe el, insa criza i-a stopat investitiile, asa ca l-a dat in arenda. Primeste in schimb grau si porumb pentru sutele de gaste, rate, gaini, fazani si porumberi din curte.
''Se da cam 600 de kg la hectar, eu nu iau atat, ca nu am nevoie, eu iau cat sa aiba astea ce manca, ca ma costa o gramada inainte. Mananca o tona si ceva pe luna'', a spus Cristian Tantareanu
O cu totul alta abordare are un investitor cu terenuri in vecinatatea comunei Berceni. Visa chiar sa ridice cateva cartiere rezidentiale. L-a prins criza in offside si a ramas cu 20 de hectare.
''Nu stiu cum sa cultiv, nu e domeniul meu. Domeniul meu este imobiliare si planul era sa construiesc case si sa-l vand", a spus Joe Librescu, investitor
Proiectul Ministerului Agriculturii prevede amenzi pentru proprietari: 200 de lei pe hectar in primul an, 300 de lei pe hectar pentru al doilea si 400 in al treilea an consecutiv in care omul isi lasa pamantul nelucrat. Cam 100 de milioane de euro ar putea ajunge la bugetul de stat in 12 luni.
"Cand vorbim de teren e proprietate privata, dar e si un bun public. Si nu putem pe acest segment sa punem o cruce si sa nu-l folosim", a declarat Stelian Fuia, ministrul agriculturii.
Sub incidenta legii intra inclusiv pajistile si pasunile necosite.
In momentul de fata, pe aproape 2 milioane de hectare de teren agricol din Romania cresc buruieni. Asta inseamna cam 15% din totalul de 14,7 milioane de hectare de teren arabil si pasuni.