Isărescu: “Impactul pestei porcine nu a fost introdus în calculele privind inflaţia.” România a importat în 2018 o cantitate dublă de carne de porc față de anul trecut
Porci
România a importat anul trecut cantităţi mari de carne de porc şi importă din Polonia şi Ungaria, dar noua preocupare legată de pesta porcină africană nu a fost introdusă încă în calculele privind inflaţia, susţine guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu.
"Din datele noastre, pentru că avem oameni care se plimbă prin pieţe, nu ştiu dacă ştiţi, i-aţi întâlnit, se duc prin pieţe şi mai se uită la preţuri, deocamdată preţurile la produsele alimentare sunt chiar pe bune. Dumneavoastră vă referiţi la noua preocupare cu pesta porcină (africană - n.r.) Să vedem. Nu am introdus-o încă în calculele noastre să vedem care va fi impactul. Oricum, România a importat anul trecut cantităţi mari de carne de porc. Nici nu vă vine să credeţi cât de mult a importat. Asta este o realitate. Şi importă din Polonia, din Ungaria", a spus Isărescu, la conferinţa de prezentare a Raportului asupra inflaţiei, potrivit Agerpres.
Carnea de porc se menţine de ani buni în topul produselor agroalimentare importate, numai anul trecut România cheltuind peste 475 de milioane de euro pe acest segment, potrivit datelor Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
În primele patru luni din acest an, România a importat carne şi preparate din carne în valoare de 268,4 milioane de euro, în creştere cu aproape 210,6% faţă de aceeaşi perioadă din 2017, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Datele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) arată că pesta porcină africană s-a extins la aproape 100 de localităţi din opt judeţe, fiind confirmate în total 578 de focare, însă în zona de sud-est a României evoluţia bolii este extrem de agresivă.
Până la începutul aceste săptămâni au fost ucişi 78.000 de porci din ferme şi gospodării ale populaţiei.
Banca Naţională a României (BNR) a revizuit în scădere la 3,5% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an, a declarat, miercuri, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. Prognoza anterioară indica o inflaţie de 3,6% în 2018.
Pentru finalul anului 2019, BNR estimează o rată a inflaţiei de 2,7%, în scădere cu 0,3 puncte procentuale.
Conform BNR, este anticipată o temperare, pe fondul reducerii semnificative a contribuţiei inflaţioniste a componentelor exogene, în timp ce la nivelul inflaţiei de bază este preconizat să se acumuleze presiuni, cu precădere în anul 2019.
Pe acelasi subiect: