Prețurile apartamentelor au crescut semnificativ în octombrie, cel mai mult în Cluj-Napoca. Surpriza vine din Capitală
Imobiliare, apartamente
După un avans de 0,6% în luna septembrie, apartamentele disponibile spre vânzare în România s-au menținut pe trend ascendent și în luna octombrie, arată o analiză Imobiliare.ro.
Potrivit sursei citate, prețurile au crescut cu 1,9% la nivel național, de la 1.272 de euro pe metru pătrat util, până la o medie de 1.296 de euro pe metru pătrat util.
Dintre marile orașe monitorizate constant de Imobiliare.ro, cele mai semnificative majorări au avut loc în Cluj-Napoca și în Iași, iar cele mai mici, în Constanța și Brașov.
Capitala, pe de altă parte, face excepție de la „regula” creșterilor, prețurile menținându-se la un nivel foarte apropiat de cel consemnat la finele lunii trecute.
Astfel, în București, apartamentele s-au ieftinit cu 0,2% per ansamblu, valoarea medie de listare a unei asemenea locuințe ajungând la 1.373 de euro pe metru pătrat util (de la 1.376 de euro pe metru pătrat).
Tendința descendentă a fost mai accentuată pe segmentul locuințelor vechi, care au înregistrat o scădere de 0,4%, de la 1.312 la 1.307 euro pe metru pătrat. Suma medie solicitată pentru unitățile locative din cadrul noilor ansambluri rezidențiale s-a diminuat, însă, cu doar 0,1%, de la 1.426 la 1.425 de euro pe metru pătrat.
În Brașov, așteptările vânzătorilor de locuințe s-au majorat în octombrie cu 0,4%, ajungând la o medie de 1.140 de euro pe metru pătrat util (față de 1.136 de euro pe metru pătrat luna trecută). Tendința generală de creștere a fost susținută, în acest caz, doar de segmentul apartamentelor vechi, care s-au apreciat cu 1%, de la 1.121 la 1.132 de euro pe metru pătrat. La polul opus, unitățile locative noi s-au depreciat cu 0,9%, de la 1.165 la 1.154 de euro pe metru pătrat.
În Cluj-Napoca, prețurile apartamentelor au crescut cel mai mult, respectiv cu 2,2%, de la o medie de 1.640 de euro pe metru pătrat util, până la 1.676 de euro pe metru pătrat. Chiar dacă au fost inegale, creșteri ale prețului mediu solicitat au avut loc pe ambele segmente de piață analizate: apartamentele vechi s-au scumpit cu 1,9% (de la 1.656 la 1.688 de euro pe metru pătrat), iar cele noi cu 2,6% (de la 1.622 la 1.664 de euro pe metru pătrat).
La Constanța, apartamentele disponibile spre vânzare s-au apreciat, în luna octombrie, cu 0,3%, ajungând să coste 1.175 de euro pe metru pătrat util (față de 1.171 de euro pe metru pătrat la finele lui septembrie). Ca și în Brașov, locuințele vechi și cele noi au avut evoluții constrastante: cele dintâi au înregistrat un avans de 0,4% (de la 1.164 la 1.169 de euro pe metru pătrat), iar cele din urmă au resimțit, dimpotrivă, un declin de 0,4% (de la 1.198 la 1.193 de euro pe metru pătrat).
În Iași, așteptările proprietarilor de apartamente au crescut, pe parcursul lunii trecute, cu 2% – de la o medie de 1.045 de euro pe metru pătrat util, până la 1.066 de euro pe metru pătrat. Potrivit datelor Imobiliare.ro, evoluția celor două segmente de piață analizate nu a fost una echilibrată: dacă locuințele din blocurile vechi s-au apreciat doar ușor, anume cu 0,4% (de la 1.037 la 1.041 de euro pe metru pătrat), cele din cadrul noilor ansambluri rezidențiale au consemnat o creștere semnificativă, de 3,3%, mai exact (de la 1.051 la 1.086 de euro pe metru pătrat).
În Timișoara, suma medie solicitată pentru un apartament, indiferent de anul de construcție, s-a majorat cu 0,8% în a doua lună de toamnă, de la 1.250 la 1.260 de euro pe metru pătrat util. Și aici, cele două segmente de piață analizate au avut evoluții inegale – locuințele din blocurile vechi au consemnat un avans de 0,4% (de la 1.257 la 1.262 de euro pe metru pătrat), iar cele nou-construite s-au scumpit, în medie, cu 2,2% (de la 1.226 la 1.253 de euro pe metru pătrat).
Lansat în ianuarie 2000, Imobiliare.ro este primul şi cel mai accesat portal imobiliar din România, depășind de curând pragul de 1.620.000 de vizitatori unici pe lună.
Mai multe despre:
#preturi apartamente#imobiliare
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS