Strainii care vor sa scape de criza imbogatesc Londra. Strada cu cele mai scumpe proprietati din Marea Britanie. Media, 13 mil. dolari
Strada Egerton Crescent din cartierul londonez Kensington - Chelsea este cea mai scumpa din Marea Britanie. Valoarea medie a proprietatilor este de 8,14 milioane lire sterline (13,2 milioane dolari), arata un studiu citat de Bloomberg.
In cartierul Kensington - Chelsea se afla 13 din primele 20 de strazi intr-un top al preturilor realizat dupa costurile proprietatilor imobiliare in Anglia si Tara Galilor, potrivit unui studiu realizat de Lloyds TSB.
Proprietatile din Kensington - Chelsea costa in medie de circa cinci ori mai mult fata de pretul mediu inregistrat in Londra si de aproximativ zece ori comparativ cu cel la nivel national.
Pretul a urcat in ultimii ani in cel mai scump cartier londonez, ca urmare a interesului sporit al strainilor care incearca sa scape de criza din zona euro.
"Cartierul Regal a fost o zona de locuit foarte la moda multe decenii. In ultimii ani, pozitionarea in centrul Londrei si arhitectura clasica au atras celebritati si afaceristi straini bogati, iar preturile au urcat", a declarat Nitesh Patel, economist la Lloyds Londra.
A doua cea mai scumpa strada in functie de preturile proprietatilor este Parkside, din Wimbledon, in sud-vestul Londrei, unde media este de 5,16 milioane de lire sterline, potrivit Lloyds. Alte trei strazi din Kensington - Campden Hill Square, Blenheim Crescent si Lansdowne Road - completeaza top cinci.
Studiul se bazeaza pe datele inrgistrate in perioada ianuarie 2007 - septembrie 2012 si cuprinde doar strazile unde au avut loc cel putin sapte tranzactii imobiliare in acest interval.