Citadella Titan, in insolventa. Complexul imobiliar ar putea fi scos la vanzare pentru 6,8 mil. euro
Sursa foto: Citadella-titan.ro
Ansamblul rezidential Citadella Titan, aflat in insolventa, ar putea fi scos la vanzare la pretul de 6,85 milioane de euro, potrivit planului de reorganizare aprobat de creditori, acesta oferind si posibilitatea ca principalul creditor, Banca Comerciala Romana, sa preia proiectul.
Complexul este dezvoltat de compania BRC Business Group, iar planul de organizare a fost aprobat joi, potrivit unui comunicat al Euro Insol, administratorul judiciar al companiei, preluat de Mediafax.
Ca efect al crizei financiare si al prabusirii pietei imobiliare, la 26 ianuarie 2012, dezvoltatorul proiectului Citadella Titan si-a cerut insolventa la Tribunalul Bucuresti, cerere admisa de instanta. BRC Business Group are datorii de 71 milioane lei, din care 38 milioane lei catre BCR.
"Planul de reorganizare propus de catre administratorul judiciar prevede valorificarea intregului activ, Citadella Titan, catre un investitor la pretul de 6,85 miliaone de euro + TVA sau valorificarea activului pe unitati locative, in sistem retail la pretul de 10,402 milioane de euro + TVA. Planul permite si darea in plata a intregului activ Citadella Titan catre creditorul garantat Banca Comerciala Romanaa si/sau catre orice alta persoana fizica si/sau juridica care se subroga in drepturile si obligatiile creditorului garantat", se mentioneaza in comunicat.
BRC Business Group a fost constituita in anul 2006 de catre un grup de investitori din Marea Britanie, Olanda si Israel.
Citadella Titan este singurul proiect finalizat de catre grupul de investitori in Bucuresti. Ansamblul cuprinde doua blocuri de cate 14 etaje fiecare, cu un total de 224 de apartamente de 1, 2 si 3 camere.
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS